George Dometi
Scârțâitul porții îl făcu pe preot să tresară. Aha, maică, tu ești. Ce face Mihnea? Frumos băiat ai. Și tare duios cântă. Ea îl privi cu atenție. Iaca, am venit să vă las coșul ăsta aici. Și femeia îl așeză la picioarele preotului. Ce ai, maică, aici? Merinde? Nu, roade de toamnă. Și de ce sunt albe ca neaua? Vreau să le dau de pomană de sufletul lui Mihnea. S-a spânzurat de dimineață, fiindcă dumneata l-ai pângărit în altar. Apoi bătrâna scoase un topor. La fiecare lovitură fructele se colorau.
Ruxandra Comșa
Am crescut la o fermă, și când ceilalți copii mă necăjeau fugeam în livadă. Uneori, mă urmăreau și atunci ne băteam cu mere verzi, coapte sau putrede, după anotimp. Într-o zi, cineva a înlocuit mărul cu o piatră și, pentru că m-am ferit la timp, a fost lovit un alt copil. A căzut într-o poziție nefirească. Dacă din tâmplă nu i-ar fi curs un firicel de sânge, aș fi zis că doarme. Am hotărât să-l acoperim cu frunze. Era un copil de pripas. Peste o vreme am fost să-l văd. Furnicile își făcuseră cuib în ochii lui.
Arthur Ianoși
fredona Lențu când puse mâna pe ea. O să am grijă de tine, o să te prețuiesc ca și cum ai fi ultima din rasa ta, îi zise în timp ce o pipăia de sus până jos. Se deschise la geacă, apoi la cămașă și o lipi de pieptul lui păros. Ah, cum te găsii eu ca pe o pară pârguită, fix la spartul târgului, dacă mai întârziam 5 minute mi te lua altul. Gata, te duc acasă, îi mai zise în timp ce încălecă bicicleta. Căzu în prima curbă și simți fierbinte pe abdomen. Speră să fie sânge, dar mirosul de pălincă îl făcu să plângă instant.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2023, grupul are 12.210 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).