Hai spune-o. Aia anticgalactică. Bine. Așa a fost că au rămas doar doi, ea și el, cu corpuri moi. Bleah, mami, ce scârbos. Ea iubea Soarele, el Luna. Și a căzut pe casa lor o făptură tot moale dar mică și verde. Fuui. Erau bucuroși dar oricât o hrăneau nu creștea. Necazul a venit când a furat Soarele, Luna și dusă a fost. Și ei? Am ieșit noi din bucătărie și i-am mâncat. Cee frumos. Ajunge, întindeți-vă ceara pe carcasă și la culcare. Mami mai spune și una sf. Altădată. După ce-o vom mânca și pe făptura mică verde.
Monica Bologa
Mi-am luat creioanele colorate și-am plecat în grădină. M-am așezat la umbră și-am început să desenez. La un moment dat, am auzit niște râsete. M-am dus după voci. Dumnezeul din icoana bunicii juca table cu un omuleț verde cu ochi mari. Am fugit în casă și le-am povestit bunicilor. Nu m-au crezut. Zilnic mergeam în grădină să-mi întâlnesc noii prieteni. Într-o seară, bunicul a vrut să joace table, dar Vasile, vecinul, avea treabă. Bunicule, pot să joc eu cu tine? Du-te mă, copile, că ești prea mic. L-am bătut.
Bogdan Sebastian Burjan
Invazia era iminentă. Nu aveau nicio șansă. Într-o batistă, a învelit capsula timpului și i-a dat-o. Să se salveze. A ajuns într-o altă lume, în alt timp. Unde era pace, armonie și toate lucrurile funcționau. Era primăvară mereu acolo. Cu flori, miresme și culori. Cum era odinioară pe pământ. Dar pentru ea, era întuneric și frig și rece. O durea lipsa lui. Ar fi murit. Dar acolo nu era timp. Avea să plângă o eternitate. Când a găsit batista aia. Unde a văzut un muc uscat. Din care a extras niște ADN. Și l-a clonat.
