În cele ce urmează, Mihai Buzea (n.1971, a publicat până în prezent articole în presa culturală, plus opt romane. În curs de apariție: Tarot la Polirom, 2023) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: A-nceput de ieri să cadă, An sabatic și Mere, pere, în panere - toate textele aici.
*
Temele din această tură au fost foarte grele. Foarte! A-nceput de ieri să cadă (greu), An sabatic (și mai greu), Mere, pere, în panere (cel mai greu). Iată: eu unul nu-mi amintesc să fi folosit vreodată cuvântul "paner", de când vorbesc limba română (că de scris nici nu mai spun). Știu cum arată obiectul, l-am văzut desenat, dar atât; nu este în niciun caz un termen din româna de zi-cu-zi! În ceea ce privește anul sabatic, acesta a ajuns în limbă venind din lumea profesorilor universitari americani și britanici (deși în niciunul dintre textele trimise nu apare acest detaliu despre proveniența "sabaticului"). Iar A-nceput de ieri să cadă este primul vers din poezia Iarna pe uliță de George Coșbuc, lucru pe care, iarăși, nu l-a pomenit niciun autor (cel puțin nu din cei din selecția de pe LiterNet). Mă întreb de ce. Am făcut acum un mic experiment: am dat o căutare după acest vers și internetul m-a aruncat direct în brațele lui Coșbuc. Nu știu ce să zic. O fi omul complet uitat? Și opera lui lirică la fel? Sau sunt eu complet depășit, cu Coșbuc al meu cu tot? Declar problema deschisă, iar acum să trecem la textele comentate pe scurt.1. A-nceput de ieri să cadă
Și-au cuprins mâinile pe masa din bucătărie. Nu puteau să se privească în ochi. Câtă iubire și, totodată, cât orgoliu. El îi fixa lobul drept, acela de care-și frecase nasul la prima întâlnire. Ea se holba la umărul pe care își odihnea capul în serile de film. Niciunul nu îndrăznea să oprească povestea, deși era doar o chestiune de timp. Mă mai iubești, Silvi? Nț. Deloc? Unde-ai fost ieri? La bunicu', am cules strugurii. La bunicu', spuse ea stins. De acolo vin eu. Și-a retras mâinile, iar el a continuat să cadă. (Silvia Ștefan)
Bun, direct, brutal. Este fix genul de text care "prinde" la unul ca mine: moartea iubirii, minciuna, căderea (în irelevanță, aici). Nu am observații critice de făcut, poate doar atât: al cui e bunicul? Al lui sau al ei?
2. A-nceput de ieri să cadă
Au căzut rachete și bombe. Au căzut blocuri, case și oameni nevinovați. Au căzut soldați la datorie. Suntem în șoc, spune Daniel. Nu mai vrem să vedem sânge. E prea mare numărul morților. Suntem înmărmuriți, spune Galia. Ne doare tot ce se întâmplă, spune Nadav. Vom reuși, cântă soldații în timp ce flutură drapelul. Am Yisrael Chai, scandează mulțimile. Vom elimina teroriștii. Experții politici apar la televizor. Să nu fim naivi și idealiști. Știm încă din Iliada. În lume nu va fi niciodată pace. (Laura Stanciu)
Pare ciudat că am ales acest text (destul de liniar în construcție, nu spune prea multe și ce spune este previzibil) pentru locul doi, dar iată argumentul meu (unul singur, că unul am): mie mi se pare că preocuparea pentru prezent este o marcă a scriitorilor de mileniul trei. Invers, în mileniul trecut era foarte la modă să fugi din timpul tău, să evadezi în arta pură sau în istoria veche. Acum, însă, viteza cu care suntem atacați de informație este prea mare ca să mai avem timp și interes pentru lucruri moarte și îngropate (ca Iliada, de exemplu, deși citarea e foarte potrivită în context).
3. A-nceput de ieri să cadă
Când gătesc, el stă cu mine în bucătărie. Răsfoiește foi pe net și între timp îmi vorbește. Sunetul vocii lui e pentru mine cea mai frumoasă muzică. Astăzi sunt doar eu și-s cu spumiera-n mână privind norii maronii ce se adună pe supa de carne. Îl aud intrând în casă și-i zâmbesc drăgăstos când apare-n bucătărie. Se așază. Și tace. Supa începe să bulbucească. El tot tace. Vulcanul din oală aruncă spuma spre margini. Ieri - zice cu o voce străină și se oprește. Nu-mi mai trebuie spumiera. Supa a dat deja în clocot. (Florina Hegedüs)
Am dat acestui text locul trei nu pentru ceea ce spune, ci pentru ceea ce nu spune și ne lasă pe noi să ghicim. Mie, de exemplu, mi-a stârnit o imensă curiozitate, rămasă nesatisfăcută: ieri, ce? Poate e mai bine așa. Poate că așa trebuie stârnit cititorul, nu să primească totul mură-n gură.
4. A-nceput de ieri să cadă
Mitruț își lipește nasul de geam. Zăpada s-a așternut de-o palmă în curte. Lemnele din șopron sunt pe sfârșite. Va sparge azi câteva buturugi. Le va da apoi de mâncare Joianei și lui Iordăchiță, vițelul. Bunicul Văsălie e bătrân și-l dor șalele, iar sora Irina are doar patru ani. După treabă, Mitruț va porni spre școală, șase kilometri peste deal. Se trage lângă soba aproape rece. Strânge cartea la piept, cu degete bătătorite. Ochii îi strălucesc hotărât: merg la școală, mă fac om mare și te-aduc acasă, mamă. (Nicolae Popescu)
Text dur și e ușor de înțeles de ce l-am selectat: și eu sunt de la țară. E foarte greu să scrii un text doar cu personaje pozitive, iar aici n-avem nici picior de personaj negativ; din punctul meu de vedere, acesta e un tur de forță. Mie nu mi-a ieșit niciodată.
5. A-nceput de ieri să cadă
Au trecut 30 de ani și eu tot nu știu ce-a văzut la aia. Îmi zicea mereu că n-o să lase pentru nimic năsucul meu în vânt, dar l-a lăsat și dus a fost. Mi-am înecat amarul în găleți de alcool și-n droguri. Mă autodistrugeam lent, iar el radia prin reviste glossy și-n reclame pe autobuze. După o vreme însă n-am mai auzit nimic de el, parcă se căscase pământul și-l înghițise. Ieri am întâlnit-o pe Dana la piață. Mi-a zis c-a murit falit, ca un câine. Mi-am șters lacrima și am dat vina pe frig. Căzuse prima brumă. (Alexia Dinulescu)
Aici nu e chiar nimic de completat sau de întrebat, cu excepția unui singur lucru: doamnă autoare, care e meseria aia secretă a personajului masculin? Ce a făcut el ca să radieze prin reviste glossy și-n reclamele de pe autobuze? Sincer, mi-aș asuma liniștit moartea într-o singurătate de câine, și falit pe de-asupra... dar să știu c-am radiat și eu, măcar o singură dată, într-o revistă glossy! Iar găselnița cu năsucul este genială. Bravo!
6. A-nceput de ieri să cadă
Povestea e așa. Ne știam de o viață și eram căsătoriți de un an când a început să se împiedice. Și să scape lucruri din mână. Te-ai însurat cu o împrăștiată, spunea. Noaptea adormea cu capul pe pieptul meu. Avea somnul agitat. O sărutam pe frunte și se liniștea. Îi iubeam râsul, nebunia, firescul. Iubeam ceea ce făcuse din mine de când îmi dăruise veșnicia ei. În ultimul trimestru de sarcină am aflat că e bolnavă și nașterea îi va fi fatală. Fac cezariană, a zis. Ssst. O trezesc pe cea mică. Doarme cu capul pe pieptul meu. (Cristina Daniela Dumitru-Pascal)
Text complet salvat de ultima frază, ceea ce e ceva! Până la acea ultimă frază am zis că nu e nimic de capul lui (al textului): "de când îmi dăruise veșnicia ei" - mi s-au dăruit și mie veșnicii din astea de un sfert de oră; acum n-aș mai crede în ele nici cât în discursul unui politician aflat în campanie! Dar, finalul, finalul... da! Repet: în afară de dragoste, nu există subiect mai gras decât moartea.
1. An sabatic
Nu-mi amintesc mare lucru. Mi s-a spus că am fost o fiară, că victima are trei dinți zburați și piramida nazală demolată. Procesul s-a derulat rapid. Tot ce îmi apare în minte e rânjetul grețos când am primit vestea. Oricum voiam să iau o pauză și nu știam cum. Printre gratii din ochiul pătrat lumina se prelinge pe zid. Visez că fug, nu găsesc niciun drum. În următoarea zi sunt mutat în altă celulă. La așa an interesant nu mă gândisem. Întunericul își intră în drepturi. Adorm. În visul ăsta asta urc. (Vero Anttheia Teodoru)
Abordare curajoasă, text surprinzător, nu foarte reușit stilistic dar salvat de idee. Nu înțeleg ce este "asta" din ultima propoziție! Ce anume ("asta") urcă vocea narativă?
2. An sabatic
Brunetă, cochetă, frumușică foc porționa aluatul la brutărie cu gândul la Nelu în brațele altora. Șofer pe troleibuz era după mintea ei, ispita tuturor pasagerelor între 15 și 50 de ani. Noroc cu Milica, prietena din copilărie, care o înțelegea și încerca s-o mai potolească. În pauză se năpustește la telefon. Mesaj nou. Fată, hai să mergem duminică la mănăstirea din deal să ne rugăm, te mai liniștești și tu. Vii? Gândește puțin, Nelu e liber, ferit de nebune. Răspunde rapid. Sigur, mergem, însă batic nu port. (Cecilia Fofiu)
Text care mi-a plăcut în mod special, iar forța lui stă (după părerea mea) într-o singură frază: "Gândește puțin, Nelu e liber, ferit de nebune". Un sentiment mai puțin explorat de scriitori este extraordinarul sentiment al geloziei, ceea ce-i mare păcat, pentru că din gelozie se poate scoate literatură de cea mai bună calitate. Gelozia este deci, și ea, un subiect deosebit de gras.
3. An sabatic
În stânga, rațe sub măslin. În dreapta, casă de piatră. În față, drum. În spate nu mă uit. Mantră. În Parga, răsare soarele. O bătrână vinde sandale. Peste drum, mănânc pește. Îmi ung rănile din tălpi cu ulei. Alunec și cad. Kalítýchi, râde bătrâna. Mă ridic. Mantră. În Ammounas e noapte. Mă descalț și-mi bag picioarele în apa Aheronului. Cică se varsă-n Styx. Deschid telefonul. Hai acasă, tati. Domnu de sport a zis să-mi cumpăr sutien că mi-au crescut țâțele. Sunt cuminte, aprind lumânări la mormântul mamei. Vii? (Sanda Burță)
Nu mi-a plăcut nimic din text, cu excepția finalului, care mi-a plăcut foarte tare. Probabil că sunt singurul român de pe lumea asta care nu a fost încă în Grecia. Foarte bună fraza cu domnul de sport și țâțele; să fi avut autoarea spațiu, de aici putea dezvolta foarte frumos. Dar și așa scurt cum e (regulamentul!) textul rezistă prin controlul foarte bun al finalului.
4. An sabatic
Vreau să plec de acasă. Nimic nu e bine. Nu așez bine hainele, nu fac curat, nu sunt așezați pantofii. Măcar un pic. Să văd cum e departe de voi. Și tanti de la 2 a plecat câteva zile. A venit mai slabă ca înainte. Și cu un bebe. Cred că l-a găsit. Mama se uită mirată la copilul de 7 ani. Bine, dragă. Dacă vrei, pleacă. Vezi cum e prin lume și când ți se face foame sau dor de noi, vii acasă. Hai că e târziu și ai teme de făcut. Băiatul oftă. Mâine o anunț pe doamna că plec puțin și mă întorc cu un frate. (Caterina Tudorache)
Admir curajul autoarei de a folosi vocea unui băiețel de șapte ani, cred totuși că textul putea fi lucrat mai bine. Timpurile verbale derapează cel puțin o dată ("Băiatul oftă"), iar cele două fire narative se încalecă în mod inutil. Băiatul are povestea lui, doamna de la doi are povestea ei, spațiul e pur și simplu prea mic pentru ca ambele povești să încapă în mod armonios.
5. An sabatic
Din aia nu, din aia nu. Mi-a dat peste mâini de când îl cunosc. Ai aripioare, tre' tonifiere. Scoate din coșul de cumpărături cafeaua, turta dulce. Nț, nu e voie carne, ai uitat cum sar găinile prin curte cu gâtul îmbibat în sânge? Nu ți-e milă. Huooo. Lași oile fără miei? Ce rușine. Nu ți-a zis medicul că mori naibii dacă pui gura pe alcool? Poți să bei și apă de izvor de ziua ta, dă-o-ncolo de șampanie. Pst. Alooo? GATA. Gata, ce? GATA. Hei, scoate-ți dopurile din urechi. Hei, unde pleci? Hei. (Silvia Ștefan)
Mă întreb la modul cel mai serios dacă mai sunt și alți bărbați care se recunosc în idiotul ăsta cicălitor. Mie mi-e frică să mă recunosc, dar dacă n-am curajul s-o fac, de ce am mai selectat textul ăsta, atunci? Da, e bun. Jignitor, nesuferit, misandric, dar bun. Merită locul cinci!
6. An sabatic
Maricica făcea curat de zor în salonul stăpânilor, când cu mopul, când cu cârpa și prin ușile deschise ale bibliotecii o auzea pe doamna cum se plângea soțului de oboseală cronică, de stres și anxietate, spunându-i că are nevoie de un an sabatic. În capul ei, sabatic, cum zicea conița, suna ca o minune și îl tot repeta în gând. Seara, când bărbat-su o chemă la muls vacile, femeia se înfoie și cu mâinele în șold îi șuieră: Ioane, am nevoie să fii sălbatic. Și Ion nu așteptă să-i spuie a doua oară.(Ana-Maria Butuza)
Poanta textului e simplă și cumva telefonată, dar textul își merită locul în selecție dintr-un motiv evident: cam toți autorii fug ca potârnichile de lumea oamenilor simpli, ceea ce este de înțeles, dar până la un punct. Oamenii simpli există, ei ne pun cartofii pe masă și iaurtul în frigider, așa că textele care îi fac pe aceștia personaje se bucură de atenția mea. Nu zic să facem ca Bogdan Coșa sau ca Mihai Duțescu, dar nici să-i ignorăm cu totul nu e bine. Stilistic vorbind, cred că "Și Ion nu așteptă să-i spuie a doua oară" nu-și are locul în text. Îl strică, în loc să-l dreagă! Fără fraza asta, ansamblul sună mult mai bine.
1. Mere, pere în panere
Acasă suntem doar eu și bunica. Mi-e dor de ei uneori, dar când mă sună, vocile lor îmi par din ce în ce mai străine. Cel mai fericit sunt când trece vara și mă pot duce iar la școală. E departe, suntem doar cinci care batem drumul lung de o oră peste deal în fiecare zi. Îi duc mereu doamnei un măr și o pară din cămară. Ea mă mângâie pe cap și îmi spune că dacă voi fi mereu cuminte și voi continua să învăț, într-o zi voi merge la oraș la facultate. Și nu voi fi nevoit să îmi părăsesc copilul, cum au făcut ei. (Gabriela Rus)
Este de mirare că am dat acestui text primul loc în selecție? După ce am plecat din țară și am "părăsit" și eu mulți oameni, "cum au făcut ei"? Din punct de vedere al stilului, nu am găsit nimic de obiectat. Mă rog, textul n-are personaje negative, dar funcționează perfect și fără.
2. Mere, pere în panere
Am crescut la o fermă, și când ceilalți copii mă necăjeau fugeam în livadă. Uneori, mă urmăreau și atunci ne băteam cu mere verzi, coapte sau putrede, după anotimp. Într-o zi, cineva a înlocuit mărul cu o piatră și, pentru că m-am ferit la timp, a fost lovit un alt copil. A căzut într-o poziție nefirească. Dacă din tâmplă nu i-ar fi curs un firicel de sânge, aș fi zis că doarme. Am hotărât să-l acoperim cu frunze. Era un copil de pripas. Peste o vreme am fost să-l văd. Furnicile își făcuseră cuib în ochii lui. (Ruxandra Comșa)
M-a încuiat total autoarea cu copilul acesta "de pripas". Ce înseamnă asta? Nu era de la fermă? Venise din altă parte? Care era, cum să spun, identitatea lui socială? Dar poate că exact aici stă forța textului, în ambiguitatea totală care-l înconjoară pe acest copil. Care, după ce că este de pripas, acum mai e și mort, și îngropat sub frunze.
3. Mere, pere în panere
Sunt aplecată de spate ca o frunză de ferigă proaspăt răsărită. Mâinile mi se lungesc atât de mult, încât îmi pare că le târăsc după mine, ca o trenă. Durerea mi-o topește lumina de toamnă, iar culorile și aromele ei îmi aduc atâta bucurie, încât dacă aș da drumul greutăților, aș zbura. Privesc cerul limpede și: da' uită-te, fă, pă unde mergi, că m-ai lovit la operație cu plasele alea, deșelato. Iete-te la ea câtă crăpelniță cară. Nu mai mânca, fă, că de-aia n-ai loc pe stradă, baleno care ești. (Oana Jindiceanu)
Foarte bună ruperea de ritm! Avem numai frumusețe în prima jumătate a textului (ferigă proaspăt răsărită, trenă, lumina de toamnă, bucurie, aș zbura, cerul limpede) și numai mahala în a doua jumătate. Și nici măcar nu pot spune că e-o voce masculină de mahala: poate fi la fel de bine o voce feminină! Ceea ce, din punctul meu de vedere, face textul chiar mai interesant.
4. Mere, pere în panere
Scârțâitul porții îl făcu pe preot să tresară. Aha, maică, tu ești. Ce face Mihnea? Frumos băiat ai. Și tare duios cântă. Ea îl privi cu atenție. Iaca, am venit să vă las coșul ăsta aici. Și femeia îl așeză la picioarele preotului. Ce ai, maică, aici? Merinde? Nu, roade de toamnă. Și de ce sunt albe ca neaua? Vreau să le dau de pomană de sufletul lui Mihnea. S-a spânzurat de dimineață, fiindcă dumneata l-ai pângărit în altar. Apoi bătrâna scoase un topor. La fiecare lovitură fructele se colorau. (George Dometi)
Perfect. Nimic de comentat (adică nimic negativ, asta vreau să spun). Avem o sinucidere, un viol și o crimă cu premeditare; acestea sunt elementele din care se lucrează marile texte literare. Pentru cine nu este de acord, recomand re-lectura volumașului Flori de mucigai. A nu se omite, în plus, că acolo e vorba de genul liric, nu de cel epic!
5. Mere, pere în panere
Adrian, vânzătorul de fructe și legume care își lipise peste tot pe tarabă postere cu mari boxeri. I-am zis. Puștiule, știi că mereu cumpăr de la tine. De azi ai noroc în viață. Iei 350 de lei dacă o să cazi în runda a treia. Am continuat colaborarea. Am fost și pe cai mari. La TV am rupt cu povestea lui de viață, după ce a câștigat primul meci la profesioniști. Apoi, foarte repede a ajuns campion mondial. Ar fi fost fair play să public jurnalul ăsta după ce se va fi terminat numărătoarea. Iartă-mă, campionule. (Vlad Mușat)
Textul pe care l-am plasat pe poziția a cincea abundă în greșeli (prima frază este mai mult decât edificatoare). Dar atacă tema Mere, pere, în panere dintr-un unghi cu totul neobișnuit, și anume lumea boxului. Apreciez originalitatea abordării, plus că am o slăbiciune pentru poveștile din box, de când cu Hemingway și cu prozele lui scurte (nu foarte scurte, dacă e la o adică). Aș recomanda autorului ceva mai multă măsură în formulări ("foarte repede a ajuns campion mondial") și, evident, mai multă atenție la redactarea finală a propriilor texte. Lumea judecă!
6. Mere, pere în panere
M-a crescut mama vitregă, în casa noastră din livadă. Când s-au născut frații mei eram deja la liceu, în oraș. Ne vedeam rar, dar era limpede că se schimbase. Slăbise, era nervoasă, spunea că muncește prea mult, devenise absentă. Îmi cerea cu împrumut hainele și stătea cu orele în oglindă. Îi luam mici daruri din leafa mea de educatoare, dar voia doar lucrurile mele. După ultima ei plăcintă cu mere, m-au internat. Piticii din grupa mea au venit în vizită, iar doctorul cel chipeș mă tot întreabă cu ce m-am otrăvit. (Marilena Demian)
Mă tot întrebam când urma să apară Albă-ca-Zăpada, cu mărul ei! A apărut chiar la final și-a apărut bine, într-un text rezistent și plin de "corespunderi", vorba săracului Baudelaire: mama vitregă, oglinda, piticii, "cel chipeș". Nu mi-a plăcut că mama vitregă stătea "în oglindă" și nu "la oglindă", dar ce știu eu despre oglinzi și mame vitrege? Folosesc oglinda doar pentru bărbierit, dar atât. Sunt convins că autoarea se pricepe mai bine decât mine!