A venit vremea să plec și ai mei mi-au trecut amintirile prin actul purificării: o valiză și păpușa din pănușe de porumb, obiecte fără nume azi. Apoi s-au înclinat, de la cei șapte pași impuși de noua religie. Călăuza m-a lăsat acolo unde se încheie ciclul și, odată intrat, computerul Stix mi-a permis să aleg, setând, din ceea ce îmi fusese memoria, ultimul vis permis. N-am închis ochii până la sfârșit: dealul pe care mă rostogoleam, un cuc care încă mai cânta în iulie și brațele mamei care m-au așteptat jos.
George Dometi
M-am îngrășat. Mi se vede la piulițe, nu se mai strâng ca lumea. Mă mișc destul de greu. Deșeurile spațiale nu mai au aceeași savoare ca altădată. Burdihanul metalic îmi devine neîncăpător. Cablurile au început să se roadă, se văd mici scurtcircuite ce atrag cyber-tardigradele. Am strivit câteva din ele, dar, stai, ce e zgomotul ăla? Sunetul a mii de piciorușe din titan mă face să îmi privesc shutdown-ul. O mâzgă verzuie mi se scurge dintre dinții ruginiți, iar miezul exo-scheletului explodează.
Mira Wolf
Vreau să crape lemne ca un viking, dar să fie delicat cu mine când am istericale. Matur când trebuie, copilăros când ne jucăm. Tânăr, dar cu aer de tată protector. Atrăgător, dar să aibă ochi doar pentru mine. Maniere cel puțin princiare. Sănătos ca un cal, că nu vreau să-l întrețin eu. Cu avere, terenuri și conac. Să gătească gustos. Cult, să citească mult și să-mi vorbească ca un profesor universitar. Orfan, de preferință. Unde găsesc așa ceva? La secția de science fiction și fantasy, doamnă.
