07.12.2023
Andra Toropoc
Fata nouă din bloc avea pe ușă pictat un uriaș ochi tridimensional care parcă te chema în tunelul privirii. Era ciudată, nu vorbea cu nimeni, pleca mereu pe bicicletă cu părul vântos pe sub cască. Într-o zi, un vecin curios a venit la ea, a ciocănit, dar nicio mișcare dinăuntru. A apăsat pe genele de jos ca pe clanță, ochiul a clipit și ușa s-a deschis. Dincolo era doar un cub gol și o bicicletă cu o perucă atârnată de ghidon. Brusc, ochiul s-a închis și l-a strivit între pleoape pe intrus. Fetei i se făcuse foame.

Georgiana Gabriela Fodor
Lingurițele dispăreau misterios din bucătărie. Într-o noapte, m-am hotărât să le păzesc. Văd o ființă himerică apropiindu-se de frigider, observ cum ia cutia cu iaurt, mănâncă, pune capacul și aruncă la gunoi cutia goală. A doua zi la fel, a treia zi la fel. Până când Luceafărul din cer s-a prefăcut într-un trabant, apoi într-un poem fantastic, a coborît în bucătăria mea și s-a prefăcut iar într-un tânăr cu fața de iaurt, cu părul de iaurt, cu mâinile de iaurt. Așa mă simt de când sunt la dietă.

Siranuș Hakobian
Pune mâna deasupra și lateral de ceafă. Ai simțit? E cipul. Mie mi l-au pus la un botez, când am ațipit cu capul pe masă. Când m-am trezit aveam cipul; mi-am dat seama după durerea de cap, la ceafă. Și de atunci nu mai sunt eu însumi: sunt nervos, iritat și vreau o motocicletă. Nu mai vorbesc de problemele de dinamică sexuală. Carevasăzică dacă ai 40 de ani, ești nervos și ai probleme cu sexul, caută-te de cip, lângă ceafă. Așa ne extermină. Dacă nu ai probleme de dinamică sexuală înseamnă că ești unul de-al lor.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2023, grupul are 12.210 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus