Ionică cu Anuța hodinesc somn dulce odată cu găinile, că i-o ajuns iarna de-amu. Stau spate-n spate, să-și țină de cald. Ionică sforăie zgomotos. Anuța, cu cerga-ntre picioare că numa așa-i tihnește somnu, începe de la o vreme a se zbate, zici că-i pește pe uscat. Ionică deschide-un ochi, apoi o ureche. Ce-ai fă muiere? Anuța de colo cânta-n somn: tuci mi, tuci mi. Scoală, fir-ai să fii cu Saveta lu Cotârlă, ca tătă iarna numa pe Samanta aia a lu Fox o ascultați. Tăt un tuci ți-oi da io mintenaș.
Alex Caragian
Cerul era neîncăpător. Raiurile erau pline de apăsau pe norii negrii ce coborau pe acoperișurile prea-înalte ale catedralei digitale aflată la inaugurare. Mitro-polisul, secundat de arhiv-mandritul aspirant la marele eCler, Clerul noii religii online, pășeau sincron pe covorul roșu. Însuși Proto-Pop, regele muzicii pop pregătise această coregrafie. Cerurile nu mai suportară și se deschiseră. Paranormalu', să dea dracii, zise popa, ascuns după bastonul despotic. Cerurile scuipară foc cu lehamite.
Ionuț Morariu
Lazăr a simțit învierea ca pe-o pedeapsă. Nici mulțumesc n-a spus când s-a întors din morți. Era, fără să fi vrut, primul thanatonaut. Din moarte însă, nimeni nu revine același. Și pe Lazăr l-a schimbat călătoria. Muțise pe dinăuntru. Fusese fluture și acum visa că-i larvă iar. Asaltat de cetele de curioși și-a cusut buzele. Zadarnic. Oamenii voiau să-i smulgă cu orice chip taina învierii. Atunci, chiar înainte de-a doua înălțare, Lazăr a scrijelit c-un băț în colbul drumului. Despre ce nu e de vorbit, mai bine să se tacă.
