Costele, am făcut o poezie despre toamnă, vrei s-o auzi? Lasă fă Mărie prostelile că avem murături dă pus în butoi. Da' Costele e o poezie de dragoste, m-am simțit luată pă sus de frumusețea toamnei. Fă Mărie lasă trucurile astea ieftine ca să nu pui mâna pe gogoșari și gogonele, știu eu. Uite Costele începe așa: Lumina lunii ne-a pândit. Fă Mărie dacă crezi că ne pândește cineva, adu dracu pușca din magazie. Băi Costele prost mai ești. Nu ești în stare să guști poezie. Mărie, ce vreau e să gust murături la iarnă.
Dan Banu
Bărbatul intră zgribulit. Își scoase căciula și-i întinse-n palmă nucile. Femeia zâmbi. Obrajii bărbatului erau rotunzi și îmbujorați ca două ionatane cu crevase mici, pământii. Mergând mai departe, femeia îi descoperi buzele ca pepenele trecut, ochii întunecați ca prunele brumării, nasul ca para coaptă și ridurile ca un ghem de funigei. Cu toate culorile toamnei, chipul bărbatului era cenușiu, iar mâinile-i erau reci. Ce s-a întâmplat, îi ghici bărbatul înnegurarea. Vremea asta, murmură femeia.
Tavi Tone
Nu credeam să mai apuc un tulburel, dar iată că am dus-o pân' la toamnă, vorba cântecului. M-ai ales bine, ești isteață, dar mai adă o ulcică. Că dacă nu mă alegeai, îmi luam zilele să știi, mai ales că am pierdut și garsoniera la păcănele. Dar țin la tine femeie - pune, că nu pui de la tine - și vreau să trăiesc, să te fac fericită. Te iau și cu acte, jur, pastramă mai e? Și ce vin face tata-socru, cum să nu te-ndrăgostești? Gata, toamna asta facem nunta, că-i fierbinte ca inima ta. Hai noroc, m-ai câștigat.
