E un noiembrie mâhnit, iar la fiecare remarcă răutăcioasă, nu se poate opri din plâns. Simte că odată cu moartea mamei de cancer și a fratelui în accidentul ăla stupid, viața ei nu mai are nici un sens. Doar că s-a îndrăgostit. Colegii fac glume caustice despre fizicul ei diform. Vremea e mohorâtă, plouă, așa că se duce până la Bazinul Mare. Destul de repede rămâne singură. Îngrijitorul o găsește plutind. Lumea îi spunea Balena. S-a sinucis. Înecându-se în piscină. Ploaia răpăie în geamuri mate.
Monica Bologa
M-a părăsit pe zece septembrie, chiar de ziua mea. Am plâns un pic, dar acum mi-e bine. E primul an în care n-am pus murături, nici zacustă și niciun compot. Cămara mi-e goală. Și patul. Mi-e bine. Am scăpat de călcat cămăși și pantaloni la dungă. Gătesc când am chef, mănânc în fața televizorului, pe canapea. Fac ce vreau, când vreau, nu dau socoteală la nimeni. Mi-e bine, dar parcă-mi lipsește ceva. Mă duc la ușa vecinului de la doi și sun. Când îmi deschide, îl întreb direct: nu vrei să-ți fac o zacuscă?
Florina Hegedüs
Când căruțele încărcate cu recolta câmpului au ajuns la intrarea-n sat ea era acolo. Cu un picior sprijinit pe piatra de hotar. Își potrivea dunga la ciorapul de mătase. Bărbații și-au dat clopurile spre ceafă. Femeile s-au strâns una-n alta. Ea le zâmbi. Ca o focoasă nucleară cu haine subțiri ca pentru vară. Au dus-o-n sat să-i facă un rost. Încă fierbinte-n piept făcea vrăji. A doua zi totul era precum catifeaua castanei și fiecare avea ciorchini de struguri la urechi. Nu suntem nemuritori - a zis. S-o facem lată.
