Poliția m-a înconjurat să-mi pună căpușele. Au scos pistoanele, dar nici eu nu eram des armat. Au tras un floc în aer. De advertisment. Am scot automatul Cașcavalnikov și-am executat poc de acoperire, în timp ce mândra făcea striptease de caracter și emoții. Nu mă prindeți viu, am stricat la ei dintr-o parte de rărunchi. Mi-am pus casca militantă stereo și vestea Tanti Glonț. Au tras în mine. Mi-au stricat freza. Un fleac, m-au ciufulit. Ziarele au scris despre sinuciderea de pe strada Toamnei.
Laura Stanciu
Uti. Uti. Haideți la mamaia. Unde sunteți? Ia uite, Andreiuț, doi boboci de rață. Vezi unde s-au ascuns? Ce, voi credeați că vă chemăm la masă? Vă aduce mamaia mai încolo mălai umed, amestecat cu iarbă tocată. Uti, uti. Încă patru rățuște se grăbesc să răspundă și vin lipa-lipa. Pfiu, ce frumusețe, zice bătrâna bătând din palme. Sunt și după lăzi. Strigă-le și tu, să vedem câte-au rămas. Ieri a trecut dihorul pe-aici. Andreiuț, învârtindu-se după ele, le numără, pe degete, de câteva ori la rând.
Carmen Tot
Ne-am mutat în casă nouă. Fie să nu mai plecăm de aici, gândeam. Copiii au nevoie de o lume pe care să o descopere și s-o simtă sigură, iar el nu ar mai alerga cât e ziua de lungă. Am aranjat totul, mi-am pus speranța în ideea de stabilitate și am înălțat rugi către Cel în care credem. Dar o boccea rămânea nedesfăcută lângă ușă și zilnic o priveam toți, neîndrăznind a spune gândului pe nume. Iar azi noapte, când mustățile motanului negru ne-au amușinat casa, am înțeles: nu există țară pentru șoarecii de câmp.
