Sunt Ion și-s bat. Așa. Am băut. Și? Cu o mână în aer și lacrimi în ochi, bărbatul sprijinea gardul să nu cadă. Marițo ce femeie ai fost. Acu' ești ra. Turbată. Ce am făcut io? Bau. Își șterse nasul. Ana a lu' Sandu. Ce frumoasă era. Avea mașină tac'su. Ai venit tu, Marițo și ai pus. Repede gheara. Ai smotocit-o la Cămin. Bătaie ca aia nu. A mai fost de atunci. Încă mi-e frică de tine. Sughiță. Și? Acu' ești fericită? Te-ai bătut pentru un bețiv. Io. Râse. Na. Sunt langa. Ranga. Ptiu. Manga.
Diana Cornea
Se gândi să agite puțin apele și sări în primul nor zaharisit la apus, lăsând în urmă, pe mal, pielea-i albă de zăpadă și îmbrăcând în zbor culori de chihlimbar, iar solzii arămii-turcoaz-albastru se mulară ca o viață nouă pe trupul firav ce se adânci în negură printre ceilalți pești koi, apoi țâșni la suprafață, sticlind pe mileul menit televizorului, făcându-mi cu ochiul în timp ce desenam zorită de ultimile raze de lumină, dungi cărămizii, doi colți de lună și-o limbă pofticioasă de Cheshire.
Horațiu Dudău
Ochi mari. Atât a rămas. Iris alb-negru, pe bucată de hârtie. Încet, se pierde în hăul desenelor neterminate. Seizu Kou este bolnav. Cu o zi înainte a căzut la pat. Nu mai continuă. E orb și gol. Ea zace în contur. Visează la un corp întreg. Să zboare, să lupte, să iubească. Să prindă culori. Când era încă în mina creionului, a întâlnit o mulțime de personaje din viitoarea ei viață. Dornici de povești extraordinare, pe o insulă mică, înaltă până în galaxii. Dar vârful creionului s-a rupt. Brusc.
