Cu creionul pe hârtie o mămică a desenat. Asta făcea înainte să adoarmă, fetița cu ochii ca cerul. Își ciufulea zdravăn părul, smotocea rochița și desena. Cât putea mânuța ei de bine. Apoi lua foaia și o atingea de icoana cu Doamne-Doamne. Auzise de la cei mari că minunile de acolo încep. Desenul prindea viață. Mama îi aranja rochița smotocită și îi pieptăna părul ciufulit. Fetița se înghemuia cu totul în sufletul ei. Iar din cerul ochilor începea ușor să plouă. O ploaie de aduceri aminte. Mâine va desena un tătic.
Arthur Ianoși
Osamu trăia de ceva timp în concubinaj emoțional cu desenul și pasiunea pentru insecte. Când Fumiko și Yutaka adormeau, băiatul care refuza adolescența se cocoța în vârful copacului din spatele casei și își imagina cum devine cel mai mare Hokage din Osaka. Stătea ore în șir acolo, contempla cerul și desena tot felul de personaje care ulterior îi deveneau prieteni. Un preot Shinto care voia să își facă seppuku doar cu o scobitoare sau un puști care călarea norii cu o bicicletă plină de becuri. Ție îți zic Astro Boy.
Gabriela Rus
Haruka stă la coadă în kombini, ca în fiecare dimineață. Oamenii, încolonați ca niște furnici, își cumpără cafea și câte un dulce pentru mai târziu. Casiera are azi forma unei căni imense, în care fiecare client își toarnă cuvintele. Băutura din cană se colorează de fiecare dată diferit. Un taciturn o salută cu jumătate de gură și o dâră gri-cârtiță apare. Haruka zâmbește, îi urează o zi frumoasă. Băutura se colorează în galben canar. Afară, doi bătrâni, el lup alb, ea vulpe, chicotesc încetișor în drum spre casă.
