A început să o deseneze obsedant pe Miyoko. Caietul se umplea cu imaginile unei copile cu ochi mari, expresivi. Într-o dimineață, pe fereastra deschisă a intrat vântul care a răsfoit caietul filă cu filă, dând naștere unor imagini în mișcare. Miyoko a prins viață în palmele ei. După un timp, a intrat în casele oamenilor prin ecrane, cărți și păpuși așezate în magazine pe rafturi. Într-o zi un reporter a întrebat-o care este locul unde scrie povești. Pe balansoarul din dormitor așezat lângă pătuțul gol.
Cecilia Fofiu
Trenul ultrasonic Zalău-Tōkyō pleacă din stație pe linia -3 la ora 25,71 anunță bilingv vocea nazală călătorii de pe peronul roz. Urcați în vagoane, strigă pe rând 4 taxatori agățați de uși. Mașinăria se urnește pe șina roșie, accelerează și se înalță oblic în atmosferă. Călătorii traversează disciplinat primul vagon prin tunelul curcubeu ajungând în vagonul doi cu aspect de personaj anime ales și tipărit pe biletul de îmbarcare. La întoarcere vor urma ritualul invers, cu înfățișări selectate din animațiile Gopo.
Titela Durnea
Pe câmpul cu maci a răsărit soarele. Țâșnind din aceeași rădăcină, cei doi aleargă. Se cercetează cu uimire. Când Sachio privește înainte încrezător, ea-și întoarce privirea în urmă, rușinată. Când Sachio se ridică, ea cade. Sachio are aripi albe, cu care ea visează să zboare. Pe măsură ce Sachio devine un punct în adâncul cerului, ea crește, cuprinzând în brațe marginea pământului. Când dai pagina, e noapte. Sachio se înfășoară în aripi. N-o mai vede, dar știe că e acolo. Mereu. Unică. Umbra.
