Ani. În debara la capăt de coridor. Statistici, rapoarte. Stâlp la ridicarea și faima firmei. Frumoasa-mi soție, mașina luxoasă erau impuls a furnicării zi de zi. Prima dată când mă vizita directorul în cotlonul fără geam. S-ar putea, să te promovez - zise, privind poza în care soția e tolănită pe capota mașinii. Superbă - a zis. Da, dar o să divorțez, n-avem copii - i-am zis. Hmm - a mârâit mângâind cu un deget conturul celor două. O vând - a țâșnit din mine. Pentru pumnul de dolari pot acum privi Central Park-ul zi de zi.
Gabriela Rus
Nu l-am mai văzut de când aveam trei ani și a apărut la ziua mea cu o mașină din aia electrică roșie, de visau la ea toți băieții de la grădiniță. Mama a vândut-o a doua zi și mi-a luat cizme călduroase și bilete la circ. Am plâns pe ascuns, nu voiam să o supăr. Plângea ea destul pentru amândoi. Mă uit acum pentru ultima oară la chipul lui de ceară și aproape că îmi vine să râd. Din nou o mașină. Roșie. Nu am nevoie de o astfel de moștenire. Mâine o vând și îi plătesc mamei transplantul.
Ionuț Tuhoarcă
Am fost la o tăiere de panglică. Ăia tăiau panglica și eram și eu pe acolo. Lume bună, whiskyane, gorile cât ușa, prăjituri la liber. Cum stăteam eu pe margine, am început să strig cât mă țineau bojocii. Băi, care mi-a furat Ferrari-ul? Nu s-a aruncat nimeni pe fentă. Mă cunoșteau toți ca pe un cal treaz. Am mai încercat eu cu Dacia, Trabant-ul, dar se vedea de la o poștă că sunt găluști. Numai Tuța mi-a zis principial. Tu n-ai bani să cumperi un bilet pe tramvai și visezi la de-astea străineze.
