Se uzaseră cauciucurile de multele ture date la Cazinou, iar culoarea verde-praz se mătuise de cât îl pipăiseră fanii mei. Până și pursângele negru de pe caroserie aproape că se topise sub blitzurile aparatelor foto. Căci eu câștigasem potul cel mare și-mi scârțâiam roțile bolidului odată cu gândurile: ce fac acum cu banii ăștia? Tocmai luam decizia să vând tot și să călătoresc în jurul lumii cu un iaht pe care să scrie Lamborghini the Best, când s-a năpustit peste mine dimineața și m-am trezit.
Vlad Nastea
Tot la două zile băgam cam zece litri de benzină în Lada roșie, că mai mult dacă puneam curgea, era rezervorul ruginit. Pe el îl vedeam de fiecare dată bând cafea și fumând. În ziua aia mi-am luat și eu un espresso, era la reducere, și m-am așezat lângă el. A tăcut un timp, pe urmă m-a întrebat: auzi, nu vinzi mașina aia? Pe scurt, i-am dat-o. Mă, și unde nu scoate ăla o baghetă din mânecă și din trei gesturi o transformă într-un Ferrari. Acum, de două ori pe zi îl văd alimentând cu zece litri.
Varinia Mitrea
Zorii dimineții m-au găsit gâfâind, transpirată și cu lopata-n mână. Dând pământul la o parte, realizez că dezgrop coșmarul îndurat de-a lungul anilor. Ții minte Ferrari-ul, rochiile și toate bijuteriile dăruite de tine, implorând în genunchi iertarea? Le-am vândut cât ai bate din palme, așa cum tu făceai cu mine, palmă după palmă și nu te opreai până nu oboseai. Câteva picături de arsenic în vinul tău preferat și durerea a dispărut. Singurul meu regret este că te-am îngropat cu tot cu cheile de la mașină.
