Femeia croșeta, îngândurată, legănându-se pe balansoarul scorojit. Vopseaua se încrețea pe lemn și grijile pe frunte. M-a uitat, murmura. Lemnele trosneau în sobă, iar prin ușița crăpată scăpărau lumini. Pâlpâiau, deopotrivă, și focul și dorul. Ah, am pierdut un ochi, zise bătrâna, deșirând ultimele rânduri. Nu-l observă. Un flăcău silfid și palid, c-o pungă de dulciuri și flori îi trecu pragul. N-am știut de tata. Căzu în genunchi și-i sărută mâinile. Iartă-mă, mamă, iartă-mă. Am vândut tot, o să am grijă de tine.
Laura Stanciu
Scrieți totul la prezent, pozitiv, adică nu folosiți negații. O doamnă din rândul doi ridică mâna. Domnule profesor, de ce să nu punem dorințele noastre la viitor? Oamenii de știință au arătat că doar când scriem așa scopurile, ele capătă efectul unor sugestii. Acum am să vă aștept trei minute, iar cine vrea să împărtășească din ce a notat, să ridice mâna. Mi-am vândut Ferrari-ul. Stop. Tocmai v-am zis. Punem verbul doar la prezent. De ce vă grăbiți? Știu eu de ce. Acum am bani să-mi iau vilă.
Carmen Tot
Nu mă întrebați cum, ci de ce. Mă vedeam săracă, ca și cum aș umbla goală pe stradă și mi s-ar vedea și bătrânețea, deși am netezit-o la 15. Că la 20, recunosc, nu mai poți cere ca acum cinci ani. Dar ce, doar atât merit eu, să stau întinsă pe yacht, să se holbeze la mine băștinașii? Să pun măști cu praf de aur, când altele pun cu praf de stele? Să conduc pe pământ, când altele conduc în cosmos? Și e și o vorbă la noi, în Brăila: dacă poate cineva, aia Romina e, bă. Acum mă orientez spre un Starlink nou nouț.
