Vândui Ferariul, izbucni bărbatul oacheș de lângă mine, scăpând halba în poala mea și cuibărindu-și obrazul în umărul meu. Prinse a plânge cu sughițuri. Plângea atât de amarnic încât cămașa începu să mi se îmbibe de lacrimi. Sunt lefter, s-a dus tot. M-am născut în el, la focul lui m-am încălzit, l-am îngrijit, i-am pus potcoave, clopote, ferecături și giurgiuvele, icni și-și șterse nasul acolo unde plânsese. Apoi scoase din buzunar o poză și-mi arătă o firmă mare și argintie: Ferăria La Ferari.
Marian Bircea
Eram întrebat dacă sunt agent secret. Bașca invidia. De la colegi până la superiori. N-am avut încotro și a trebuit să vând drag de mașină. Când mergeam la slujbă, știau toți, așa de frumos și rotund suna motorul. Ca un bondar. Nici toaca nu se auzea. Nu știu de unde mi-au ieșit vorbe, că ieșeau femeile la autostop, mai ceva ca vădanele la spovedanie. Șefii mi-au trântit-o în față. Cum de am luat mașina de la concurență și încă roșu cardinal? Am dat-o. Acum am un Aston Martin, auriu aidoma straielor PreaFericitului.
Alex Caragian
că-mi rămăsese mic, mă strângea la centura de siguranță. Eh, probleme de bogați, dar nu e vina mea că m-am născut cu lingurița de argint viu în gură. Apropos de gustibus, am returnat un butoi de icre negre când am găsit pe fundul său o bobiță de icră albinoasă. Jeffrey, toarnă-mi un strop de șampanie pe buze c-am alergie la cristal și zdrobește niște gheață în gură, că nu degeaba ți-am pus dinți de aur. Asezonează-mi papilele gustative cu ciorbă din frapiera de la soacră-mea. Ah, la vie en rose.
