Îl vedeam zilnic mergând pe lângă căruță. Hai, Joițo. A trebuit să vând calul ăla negru. Vine primăvara și te fac mamă. Hai, ajută-mă să trec iarna. Vaca, docilă, se uita numai în pământ. Și mergea unde voia Ion. În primăvară, cu vițelul după ea, ducea căruța cu mălai pentru târg. Dacă mă ajuți, la iarnă cumpăr un cal. Te las să umbli cu turma ta după aia. Cu ochii mari, vaca rumega liniștită. În toamnă, Ion alunecă din pod. Ultimul lui gând a fost la Joița. Iartă-mă. Nu mai apuc să cumpăr calul ăla.
Andrei Tiganus
Un strop de sânge pe strada cenușie. Uite-o cum gonește pe deșertul de asfalt. Ascultă-i tunetul de sub capotă. Dus pe gânduri, detectivul privea de la fereastra biroului. A fost a mea, Hopkins. A fost a mea, spuse cu resemnare. De ce v-ați despărțit? A trebuit. Nu o mai puteam întreține. Devenise pretențioasă. Tot timpul cerea mai mult și mai mult. Și ce-ați făcut cu ea? Am vândut-o. Hopkins îl privi cu groază pe domnul detectiv. Cum v-ați putut vinde propria iubită? Despre ce vorbești, Hopkins?
Siranuș Hakobian
Ani de zile mi-am rupt de la gură să-mi văd visul roșu parcat sub balcon, cu două roți pe trotuar. Îndeplinirea visului nu mi-a priit însă, pentru că de când luasem Ferrariul nu mă odihneam, mi se zbătea un ochi și colonul era iritabil. Mi-era frică să nu semneze vreunul cu cheia pe vopseaua lui sau, doamne ferește, să îl fure cu totul. Când m-a trezit nevastă-mea din somnul meu letargic, am crezut că fac infarct: Ferrariul? Nu, mă, are ăsta micu febră. Am răsuflat ușurat și l-am vândut: începuse să-mi cadă părul.
