Cu o sămânță în colțul gurii, femeia oftează. Fată, vreau la taraba mea de ștrampi. Bărbatul, cu o bere în mână, râgâie melodios. Luxul ăsta e nașpa. Știi, la noi la bâlci. Muzică, grătare. Ce atâtea finfleuri. De ce e toate legumele mici? Ce, nu poate să le ude, ca tanti Veta? Aia când moare, moare pe pătrunjel. Oare alune are? Nu e așa bune ca semințele, sâsâi ea printre dinții aurii. Rău să fii bogat. Nu mai poți sta la 2 Mai. Na, stai la Mamaia. Mori de foame cu ăștia. Diseară e meci. Și nu mai avem semințe.
Corina Nina
Árpád și Mara au crescut împreună. Locuiau pe aceeași stradă, în Cluj, chiar lângă Biserica Reformată. S-au îndrăgostit printr-a opta. Ea-i spunea cu drag, Ungure, ai umerii mai lați decât Carpații. El râdea, Sărutul tău e mai dulce decât kürtőskalács. Când îi spunea Szeretlek, Marei îi înflorea pe față un zâmbet larg ca Dunărea în fața Parlamentului, la Budapesta, Ba eu te iubesc mai tare, ungure! Dar tatăl lui Árpád nu voia o noră româncă. L-a trimis în Ungaria, la facultate. Mara l-a urmat după un an.
Arthur Ianoși
Mă uit la mama cum aprinde lumânări în Decembrie și sunt mândru că sunt al ei. Când totu-n jur nu-i decât putreziciune, când glia asta și-a ridicat la cer doar sufletele care o vor salva, e pace să o vezi pe ea cum plânge și udă florile înghețate. Doare, da-i bine. E în viață. Nu am văzut patrioată mai mare. S-a întors dintre străini ca să găsească alți străini. Mamă? Zvârcoli-v-ar neodihna de hoți nemernici, o aud scrâșnind printre dinți. Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din Oameni.
