Sunt într-un taxi, în drum spre aeroport. Am ales să te părăsesc definitiv, chiar de ziua ta. M-ai dezamăgit, de-aia plec, Aș fi vrut să mă fi născut într-o altă parte a planetei, să fac primii pași pe un alt pământ, să vorbesc o altă limbă. Țara nu ți-o alegi. Și nici mama, asta e chestia. Taximetristul dă volumul tare la radio. Se cântă imnul. Cuvintele din cap mi se opresc, pielea mi se face de găină, ceva, undeva în corp mă apasă tare, ochii mi se umplu de lacrimi. Vă rog, întoarceți. Vreau înapoi, acasă.
Dan Banu
Mică și zgribulită, stă pitită după castan și scoate limba la mine. Are tălpile goale, pielea vânătă și privirea înnourată. Buzele-i sunt adunate bulz a nemulțămire. Vântu-i răsfiră fâșiile subțiri de cârpă ce-o învelesc, care au avut cândva culoare și formă. Are fir de iasomie prinsă-n păr și trupu-i miroase a brad. E obraznică și candidă, ursuză și ghidușă, îndărătnică și dulce. Se apropie doi pași, zâmbește, apoi fuge privind șiret peste umăr. Românio, ieși fată, că veni un domn să te pozeze.
Ciprian Apetrei
Ce accent frumos aveți. Mulțumesc, este tricolor, ca și al tău. Cum așa, nu vine dintr-o țară din Est? Ba da, dar și acolo sunt urmași ai Romei, limba mea seamănă mult cu a ta. Nu știam, interesant. E așa de rău acolo, că a trebuit să vii aici? E și mult bine acolo, și o căldură cum aici mai aveți rar. Sunt mulți dintre voi care se îndrăgostesc de țara mea, așa cum este ea, cu multe mere stricate. Dacă este așa de frumos, de ce nu te întorci acolo? Asta fac, în fiecare zi. Câteodată și cu ochii deschiși.
