Ultimul camion de descărcat pe ziua de azi. E 1 decembrie, dar nu mi-e dor. Am să închid telefonul pentru că toate televiziunile mă vor suna. Îmi spuneau Marele Patriot. Știam Luceafărul pe de rost, plus alte câteva zeci de poezii. Recitam mereu cu patos. De când am devenit adolescent și până la vârsta majoratului, televiziunile mă invitau și redifuzau videoclipuri de când eram mic. Am început să mă urăsc pentru că am crescut. Apoi s-a instalat depresia. De cinci ani sunt bine, încerc să-mi iau cetățenia germană.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Nu s-a uitat înapoi când a plecat. A urcat în microbuz și dusă a fost. La vamă, inima i s-a strâns. Tata avea să regrete vițelul dat s-o angajeze la dispensar. Dar ea nu voia să moară-n satul ăla. La destinație o aștepta o cameră umedă. Limba-i dădea de furcă. Indienii erau singurii colegi de treabă. Iar lumea ei devenise searbădă. Ideea i-a venit la Crăciun. Primul transport a ajuns tot cu microbuzul. Acum are-n magazin caltaboș, zacuscă, bulion, drojdie, murături și pufuleți. Pe-o sticlă de plastic zâmbește Mona.
Sanda Burță
Ce vrei, mă, ce strigi așa, nu leg cânele, zi de-acolo. I-auzi mă Grivei, pe trandafir să ștampilăm, nu pe săgeată, hehe, bine, mă, agață plasa-n gard lângă ailaltă și du-te. Muiere, ieși în tindă și ia cu tine un ac și ață c-a rupt vântu tricoloru și mâne-i întâi. Intră vecine, șezi să-ți dau o pălincă, ie, de-aia te-am căutat ieri, am de arat bucata aia din luncă și io nu mai pot, hai noroc, o sută-ți dau, d-apoi cum? Ai tăi vin de Crăciun acasă? Nici ai mei, cică-i scump drumul. Doamne-ajută.
