La Poarta Demonilor, trei bărbați se adăposteau de furtună: un călugăr budist, un tăietor de lemne și un trecător ciudat. Ce te frământă, întrebă ciudatul, ceva îți pare straniu? Nu înțeleg, îngăimă tăietorul de lemne. Nu mai înțeleg nimic. Da' chiar nimic. Ce nu înțelegi? N-am auzit niciodată o poveste atât de ciudată. De ce nu povestești despre asta, se întâmplă să avem un preot înțelept în mijlocul nostru. Așadar, dumneata știi ceva despre această poveste stranie? Nu, e o țară stranie. Nimeni nu va crede că există.
Nelida Holban
Tanti Raica era singura din bloc care avea mașină de cusut. Ea ne scurta uniformele, pantalonii, ne făcea costume pentru serbări și haine pentru păpuși. Copiii de pe scară, apropiați ca vârstă, ne jucam, ne certam, ne împăcam, vorbeam aceeași limbă, mergeam la aceeași școală. Unde mergi? La tanti Raica. Trebuie să duc la școală un fanion. Și eu, zise Dietmar. Și eu, spuse Endre, da' nu ni le facem la fel. Bine? Tu, albastru, tu, galben, eu, roșu. Facem tricolorul. Așa ne creștea atunci țara. Amestecați. Nu pe etnii.
Adina Colțea
Am purtat-o încă din pruncie, întâi în brațe, ca pe o jucărie, apoi m-am cuibărit într-însa, ca într-o velință țesută parcă pentru mine. Mai târziu am purtat-o pe umeri, ca pe un șal la ceas de toamnă. La o vreme însă mi-a rămas mică și am pus-o într-un cufăr. Încă o am, împăturită cu grijă lângă amintirile din copilărie, într-o bocceluță prinsă de mânerul valizei, cel care m-a ținut de mână tot drumul până aici, unde nu ninge niciodată, doar plouă uneori pe obrajii zilei, altfel e cald și bine
