Am vrut să te chem la înmormântare, la praznic. Că am colivă, am colaci, am prapuri, am șervete, am scaune, am găină. Da, dar la ora aia dormeam. Și eu am să dorm în casă nouă. 4 scânduri de 4 metri. Și vezi c-am hainele de sărbătoare la fundul lăzii în Casa Mare. Să mă-mbraci în ele. În raft găsești lumânările și voalul cu care să mergi la șapte femei bătrâne văduve și șapte copile nepârguite și să facă fiecare 3 mătănii. Apoi mă învelești în el. Și mie să-mi faci NOD să mai rămân în țara asta.
Diana Andrasi Zarnoveanu
De sus, pare de-o banalitate așa de pleșuvă că nici măcar hublourile nu se uită la ea. De jos, pare un Vladimir tot așteptându-l pe un Godot într-o gară goală. De pe reels, pare o utopie colorată-n țigăncușe blonde, amanți drăculești și donjoane medievale îmbrăcate în șalvari zdrențăroși. De aproape, miroase-a țigări ieftine și-a transpirație levantină. De departe, de la mine din sertar, stă, draga de ea, înțepenită în poza de nuntă a bunicilor, doar ei, simpli și drepți ca două propoziții socratice.
Daniela Toader
Mama curăță morcovi, eu citesc România Liberă. Găsesc un job în Paris. Sar în sus de bucurie. Îmi fac bagajele, iau avionul, aterizez în Paris, muncesc în Clermont Ferrand, îmi fac vacanțele în România, muncesc în Paris, petrec câte 2 ore pe zi sub pământ, trăiesc doar în weekend, îmi fac vacanțele în România, decid să mă întorc, sar în sus de bucurie, acum trăiesc într-un oraș cu multe sensuri giratorii, autobuze electrice și o biserică neagră. Între timp, mama a murit și România Liberă a dispărut.
