pușcărie. La comisia de liberare condiționată. Cel care a omorât-o pe mama a cerut asta. Trebuie să le spun părerea, ca parte implicată. Cică conștientizează greșeala, o regretă, s-a întors spre credință, poate fi reintegrat social. De acord. Dar. O văd căzută pe cimentul băii. Din ochii deschiși se scurge o lacrimă. O iau în brațe. O mângâi. Am impresia că respiră. E rece. Îi trag cuțitul din piept. M-au găsit cu el în mâna dreaptă. Stânga era sub capul mamei. Liberați-l. Am păstrat pumnalul. Ați auzit de patricid?
Nicolae Popescu
Vera și Pricop stau la o vișinată. Vero, acu, că ieșii la pensie, mă gândii să scriu despre viața la bloc. La ce-am pătimit, iese un roman trăsnet. O saga dă familie într-un bloc proletar. Bine, o familie extinsă; noi doi în roluri principale, fie-ta Tincuța, Mbombo, gagicul ei, vecina Gilda. Vera-ntreabă: Și vecinul Panfil n-apare? Apare de la-nceput. E într-o scenă hot cu protagonista și brusc, apare la ușă soțul ei. Șocul e mare și Panfil crapă. Vera dă din cap; Ia dă-o dracu de carte, nu mai bine zugrăvim noi?
Arthur Ianoși
conic, lapidar, concis. Pe cruci. Mutilez poetic piatra. În sincron cu durerea celor care vin să-i plângă pe cei de dincolo, sperând că se anihilează reciproc. Scriu la trecerea timpului. În neființă. Cu daltă și ciocan. Sculptez moartea în catrene. Scriu lacrimi pe marmură. Cuvinte care murmură. Nu-mi tremură mâna. Azi scriu avancronica unei morți anunțate. A mea. Am un Urania argintiu. E încă devreme. N. 11.11.1911 - D. 11.11.19__. Mi-am propus să trăiesc treizeci și trei de ani. Îmi semnez armistițiul de pace.
