Boarea de răcoare îi gâdilă subrațul. E ciung. Cu jumătate de gură apucă dreptunghiul de plastic. Are la dispoziție 60 de minute pentru a-și semnaliza prezența prin introducerea legitimației-n dispozitivul periferic digital. Rândul merge greoi, dar cu siguranță o să ajungă. Bucuria i se citește pe chip când ajunge față în față cu ecranul imens. Selectează cu nasul după conectare, aplică o atingere lungă și ușa i se deschide. Intră. Separeul e în capătul coridorului. Vulva robotizată e pregătită.
Irina Kappelhof-Costea
Bună ziua, mă numesc Jeroen, cu ce vă pot fi de folos astăzi? Ah, în sfârșit o voce, sunt în așteptare de 86.320 de minute, știați că se așteaptă pe Carmina Burana în buclă? Am înțeles că mă puteți ajuta cu pașii următori, nu mi s-a comunicat încotro să mă duc. Nume și data nașterii, vă rog. Să citim în registru: o fraudă bancară, doi copii nerecunoscuți, circumstanțe atenuante nu, zero contact părinți, evacuat chiriaș, mhmm, conform algoritmului înaintați vă rog până la bolgia 8, vă repartizează dânșii.
Gabriela Rus
În fiecare seară, de când ochii lui minunați se oglindesc în ai mei, îi citesc povești. Nu poate adormi altfel. Uneori mă ustură ochii seara atât de tare, încât furnicile de pe foaia albă dansează afară din șir și o iau aiurea prin pădure. Încerc să le reordonez, dar nu mă ascultă deloc. Și atunci poveștile vin la mine de pe un tărâm fermecat, unde furnicile nu mai trudesc din greu, fac toate ghidușiile din lume și dau o petrecere pe cinste cu bezele și ciocolată caldă și muzică disco din anii optzeci.
