Era și ora de tortură. În cătușe, cu picioarele goale pe ciment, la minus 10 grade, erau scoși din celule și băgați la ora de citire. Interogatoriul începea cu o anamneză. Repetă, porcule, sunt un nimeni, sunt un ratat, mi-am trădat țara cu ifosele mele de intelectual intransigent, vax albina, spune după mine, dumnezeii mă-tii de nemernic, voi mi-ați mâncat liniștea cu ideile voastre de scriitori fanteziști. 5206 își mușcă buzele, cu sângele șiroind scrie cuvinte calde pe toți pereții murdari.
Laura Stanciu
Adică ce parenting, Viorico? I-am spus copilului adevărul. La botez ți se citește. Nici nu înțelegi Crezul, dar pleci cu un certificat. Când ești mic, ți se spun povești. Asculți și tot mai vrei. Nu că nu le-ai ști pe de rost deja, dar e mai comod să facă altul treaba în locul tău. La înmormântare iar ți se citește. De la Crez la Stâlpi, se ocupă popa. Iar el, puturosul, ce mai face? Nu poate să ajungă în clasa a patra fără noi? Să citească singur, că m-am săturat. I-am zis că de citit nu scapă.
Monica Aldea
Dinu și Crina erau liceeni în ultimul an. De 3 ori pe săptămână citeau micuților din cea mai grea secție a Pediatriei. Vocea blândă a Crinei oprea suferința. Dinu era un mim haios. Un Demiurg ce topea durerea în zâmbet. La 8 ani, Codrin ducea povara unei boli cumplite. Dar alinarea celor 2 prieteni mai mici îi dădea putere. Era Ajunul. Băiatul le întinse cartea. Să citiți tare. Jan și Alex ne ascultă acum din cer. Nodul din gât se simțea dureros. Crina îl ignoră. Singur pe lume. De Hector Malot.
