09.01.2024
Sanda Vaideș
Lelea Ucă se canoni vreo oră să citească factura de gaz. Se împotmoli la kilowați, ea știa de la Vasîli că gazul se măsoară în metri-cubi. Cînd văzu suma de plată, porni a blăstăma amarnic. Sfîrîire-aț' în pucioasî, di bandiț', cî numa' aiasta știț', a jupui pchelea di pi om pînă-n os. Tunie ușigă-l-toaca-n voi di potlogari afurisîț'. Se calmă cînd luă seama că ea nici nu folosea gaz în gospodărie. Factura era a bisericii. Doamnie, iartî-mî. Da' cum popa nu blastămă, nu vî stricî cî v-am zîs-o ieu.

Mircea Mihăilescu
Băiatul stătea aplecat asupra cărții, complet absorbit de lectură. Taică-su îl privea blând, cu un zâmbet nedeslușit. Ce citești acolo? O carte de Cioran, despre disperare; omul ăsta înțelegea foarte multe. Așa o fi, băiete. Abordările teoretice pot fi extrem de seducătoare. Tânărul îl privi nedumerit și ușor iritat. Adică ce vrei să spui? Când ai să vrei să înțelegi disperarea la modul serios, fă o biluță de muci și lipește-o de canapea. După asta așază-te pe fotoliu cu cartea-n mână și studiază reacția mă-tii.

Diana Andrasi Zarnoveanu
a degenerat în ora de gramatică, apoi în ora de literatură, ora de sintaxă, istoria limbii și tot așa până la degenerarea totală ce-a culminat cu orgii și beții din care mi-am revenit mult mai târziu. Dar, între noi fie vorba, nu cred că-ți poți reveni cu adevărat din așa ceva: silabe, cuvinte, complemente de obiect direct, juxtapoziție, Pasternak, desinențe aglutinate asezonate cu anadiploze emfatice. M-am trezit mahmură, cu tot ADN-ul dat peste cap, lângă Charlie. Care Charlie? Bukowski, epitomul degenerării.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2024, grupul are 12.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus