"Profesore" - cum i se adresa Ducu Darie, unul dintre studenții săi străluciți -, adică Domnul Dinu Cernescu, a făcut marele pas spre lumea nemuririi.
L-am cunoscut datorită apropierii și atenției deosebite din partea lui Alexandru Darie pentru fostul său Profesor. Am avut prilejul să cunosc astfel pe unul dintre acei mari creatori, novatori și în plus pe unul dintre acei rari, civilizați Domni din teatru.
Spectacolele Domnului Dinu Cernescu, indiferent că au fost făcute înainte de 1990 sau după, au marcat, alături de cele ale altor importanții regizori ai anilor '60-'70, momente de înaltă ținută intelectuală atât de necesare Teatrului Românesc.
Prima mea "întâlnire" cu regizorul Cernescu s-a datorat lui Liviu Ciulei care, în calitatea sa de scenograf, a tras după el un grup de arhitecți, printre care m-am aflat și eu, pentru spectacolul Escu de Tudor Mușatescu, la Teatrul Giulești în anul 1972, spectacol reluat de Dinu Cernescu pentru TVR câțiva ani mai târziu.
Am fost martor la ceea ce numește în cartea sa "schimbarea radicală a vieții sale teatrale", prin montările la Teatrul Bulandra, unde fusese invitat de Ducu Darie, directorul teatrului la acea vreme. Această "schimbare radicală" începe în anul 2006 cu spectacolul Mamouret de Jean Serment, cu Tamara Buciuceanu în rolul principal, alături de aproape întreaga formidabilă trupă de actori a Teatrului. Apoi vor urma alte spectacole, precum Voiajul Domnului Perrichon de Eugene Labiche sau Pe lacul auriu, ambele cu Virgil Ogășanu în rolul principal, sau Un tramvai numit dorință și Pisica pe acoperișul fierbinte de Tennessee Williams.
Am în memorie și un spectacol, l-aș numi UNIC, Hamlet de William Shakespeare, la Teatrul Nottara, cu un mare actor, Ștefan Iordache, un spectacol cu puternice accente politice, spectacol la care am înțeles de ce Dinu Cernescu era recunoscut ca unul dintre stâlpii înnoirii Teatrului Românesc.
În mult prea zgârcitul timp cât am colaborat, l-am urmărit, uneori fără să-l înțeleg suficient pentru a consolida un dialog pe care-l meritam amândoi.
Se va scrie mult în aceste zile ce urmează plecării sale la întâlnirea cu marii noștri stâlpi ai culturii românești, dispăruți dintre noi, așa că mă rezum în a-mi exprima regretul că nu am reușit, eu nu am reușit să duc până la capăt ceea ce a scris ca dedicație Dinu Cernescu pe cartea sa când mi-a dăruit-o.
Dar poate că o să audă scuzele mele că nu am reușit să cimentez prietenia noastră care părea posibilă.
Drum bun, Stimate Domnule Dinu Cernescu!
(8 ianuarie 2024)