Mama. Prima zi din restul

Avantaju' când ai o mamă tânără și n-o mai împarți cu vreun frate sau o soră e că, într-un fel, creșteți împreună. Iar lucrurile pe care le faci cu ea pentru prima oară sunt, parcă, primele și singurele pentru amândoi. Sunt absolute. Când eram mic, mama mi se părea și ea mică. Și poate că era. Am o poză cu mama într-un tren, mergeam doar noi doi într-o vacanță, îmi făcuse părul într-o mie de direcții și mă-mbrăcase atât de mișto pentru mine la vremea aia, cam cum erau rapperii de pe Atomic. Ea avea părul în codițe ca fetele de la A.S.I.A., altă feblețe de-a mea la patru ani, și amândoi citeam Revista Pipo. Mai am o poză cu noi în călușei. Era singura mamă din caruselul ăla, și nu fiindcă ar fi fost vreodată genu' ultraprotector, ci fiindcă celorlalte li se păruse prea nu știu cum să se pună la mintea copiilor lor. Le am destul de clar în minte, așa cum am în minte și mândria acelei mici victorii, că mama mea nu e ca ele. Iar starea asta am recâștigat-o de-atâtea sute de ori de-a lungul vieții cu privire la ea. Fotografia aia ne prinde cu gura până la urechi. Eu eram pe căluțul din prim plan, cel care se ridică mai sus, iar mama pe cel dinapoia ăluia, motiv pentru care mă simțeam și un pic bărbat. Nu avem poză din ziua când mama mi-a propus, relaxată, să pictez toată gresia din apartament, da' expresia tatei când a intrat pe ușă ar fi meritat imortalizată.

În școlile mici, mama l-a făcut p-ăla-n patru să merg în toate taberele și s-a îngrijit de toate pasiunile mele, care apăreau și dispăreau în viteza caracteristică vârstei. Pe-atunci e momentu' în care la școală se învață o formă prost înțeleasă de docilitate, de integrare în ceea ce devine un lung șir de sisteme aplatizante. Mamei i-a reușit ca eu să învăț o formă de libertate. Motivu' pentru care mă simțeam bine cu mine și-n lume, oricare ar fi fost ea, e că știam că acasă e mama. Care e susținerea mea în orice situație. Nu mi-a zis vreodată să ascult de cineva, sau să fac ca ălălaltu', sau să am grijă cu nu știu ce. N-a fost genu'. E cea mai lipsită de panică și de simț de turmă femeie pe care o cunosc. M-a-nvățat însă, și mă-nvață și azi, că pot orice. A avut tăria să plătească prețu' nu foarte mic de-a fi părintele structurant de fiecare zi. Adică ăla care e primu' la distracție și primu' la bătut gura cu tine. Atunci îmi dădeam ochii peste cap, azi o admir și-i sunt recunoscător mai ales din punctu' ăsta de vedere. Pentru că nu am anxietăți sau angoase sau depresii. Pot să integrez greul și-mi place foarte mult să trăiesc. Cu mama lângă am înjurat prima dată, ea însăși fiind cineva care vorbește pe șleau și totuși extrem de fermecător. Știe toate petrecerile la care-am fost și ce-am comis și eu și alții pe la ele. E total necurioasă, da'-mi place mie să-i zic. În liceu se ruga de mine să mai chiulesc, și-n studenție să nu mă grăbesc cu a-mi căuta de muncă. Faptu' că azi pot trăi din ce-mi place i se datorează în munți de efort și-n spirit. Altfel, spre deosebire de mine, care intru la categoria tineri de câțiva ani și pentru alți câțiva ani, mama e tânără dintotdeauna.

Mama e sensibilă la frumos și la ce e adevărat și are substanță. La fapte. Are proporțiile lucrurilor. E psiholog și lucrează cu copii atipici. Îi place să asculte Concertul de Anul Nou de la Viena, da' și să se prostească prin casă. Are cele mai frumoase bijuterii din argint și cea mai mângâietoare atingere. E cel mai bun prieten al meu și cred că blugii și ghetele cu toc și gecile din piele, Dumnezeu le-a inventat pentru ea. E firească în biserică și-n parc pe role, la coadă la Mega și-n cel mai bun restaurant. Un pipi de asigurare se impune și-acum dacă se pune pe înveselire, pentru că nu știi niciodată cât de tare te poate face să râzi. E cineva la care anumite faze și obiecte și expresii te trimit imediat cu gândul și nu de puține ori cei care-o cunosc deschid câte-o acoladă în te miri ce discuție ca să puncteze, surâzător, că ceva sau altceva e foarte mama ta, adică a mea. Energia vitală a fetei pe care-o vedeți în poză e atât de consistentă că niciun rău n-a prins-o cu mânecile nesuflecate și, contrar a ce s-ar zice că se vede, a avut dintre cele mai originale de trăit.
 
 Mama e tare de tot. Și mă bucur că azi începe din nou. Pentru că e de-abia prima ei zi din a doua jumătate de veac. Lucru care mă-ncurcă puțin, fiindcă între noi se simte că numai ce privim în aparatu' foto, călare pe două coame de plastic care suie și coboară și se-nvârt pe muzică. Sărut mâna, mama, pentru tot, și la mulți ani!