Plecase din rahatul ăla de oraș, lăsase munca de birou și ceruse să-l dea pe teren, unde avea de-a face cu toți tâmpiții. Toate astea pentru copil, să-i fie lui bine. Copilul zăcea acum în salonul ăsta, legat la aparate. Ieși împleticindu-se. Îl văzu la ușă pe dobitocul care depășise pe trecere. Ia-i înapoi, boule, urlă, aruncându-i în față câteva bancnote mototolite. Cine m-a pus să te trec. O să înfunzi pușcăria.
Marian Benone Mihai
Mă numesc Brebenel Pățitu și sunt fundaș în rezervă și în retragere al forțelor de pușcași pârâiași ale armatei române. Armata a fost pentru mine locul în care mi-am desăvârșit școala vieții și școala de șoferi. Zilnic, pe la 3 AM, caporalul ne dădea scularea și începeam traseul. Fiecare dintre noi se așeza pe propria-i valiză și începeam a șofa, târâș, pe sub paturi și prin toate cotloanele, lustruind dușumelele. Dacă uitam să semnalizăm, plăteam amenda sau lustruiam wc-ul cu periuța de dinți. Cum să nu-ți placă?
Gabriel Rusu
Nea Petrică spunea că șoferia și carnea de porc sunt grele la stomac. Poate din cauza asta avea tendința de a mă face varză la fiecare întâlnire. Pe lângă faptul că îmi dicta traseul în mijlocul intersecției, îmi vorbea ca unui soț condamnat pentru violență domestică. Ce-i drept, din cauza ambreiajului, îi mai scuturam feblețea. M-a învățat să nu trag tare de volan și să bag a doua delicat, ca nu cumva, doamne ferește, să crape cutia de viteze. Despre frâna de motor mi-a povestit frate-miu când aveam deja permis.
