Mânam cu milă măgărușul. Nu mă grăbeam, căruța trecuse deja de Tau Ceti și se îndrepta spre Proxima Centauri. Mai scăpam câte un dii, gloabă, fără răutate. Stiiicle goaaale cumpăăr, urlam, prin vid. Mă mai feream de câte o navă superluminică, de vreun satelit. Grănicerii de la Proxuima mă luau la mișto. No, ni, mă, la el, că ăsta iar o condus beat și i-or luat carnetul. Ce era să fac, aveau dreptate. Stiiiclee. Văd semnul prea târziu. Milițianul iese cu viteza luminii din tufa astrală. Înapoi la școala de căruțași.
Camelia Popescu
Eram mereu cu sufletul în gât. De la parfumul lui, de la pătrățelele pe care le simțeam pe sub haine când dădea ture cu mine, de la zâmbetul zeflemitor. Degeaba nu ratam jaloanele, că uitam să număr opturile sau să mă înclin. Tu consumi mai mult carburant pe jos decât în mers, râdea el ridicând motorul. M-am trezit din visare la pornirea în rampa. Vezi să nu muști tare accelerația, că te sui pe casa din față. Perspectiva de a intra în casa omului pe horn, ca Moș Crăciun, m-a făcut o motociclistă vigilentă.
Caterina Tudorache
Domnule, vă rog. Unde vă uitați? Dacă vedeți semn de dreapta, ce faceți. Fac dreapta. Perfect. La trecerile de pietoni ce faceți. Mă opresssc. Și dacă știți regulile, de ce nu le aplicați? Două mâini pe volan, un picior lângă frână. Dacă nu eram eu aici, erați în copac. Șarpele se enervă și începu să țipe. Dar nu aveți un șșef ssă vă fac ssessizare? Tot repetați. Mâinile pe volan. Vă bateți joc de mine? Instructorul, un păianjen gras și păros, îi deschise portiera și îl împinse afară. Bine, dar să o faceți în scrisss.
