Nu am făcut școala de șoferi. Nici nu ar fi de recomandat. Odată, am intrat într-o râpă cu un Matiz. După, am fugit toți în toate direcțiile. Fusesem cu Hârleț și cu alți prieteni la pescuit. Hârleț, așa e numele lui, plus că are un hârleț cu care scoate râmele. Mie îmi spun băieții Tuvene de la Tu vene mai ai. Ca întrebare. L-am aruncat odată pe Pișcoțel în apă îmbrăcat. La el pișcă de fiecare dată. Că mi-a zis Tuțica ca un moft. Dacă mai vii cu bețivii ăștia acasă. Te fuck.
Marilena Demian
Școala asta nu e pentru oricine. Un Kent, o sticlă de Johnny și ai o promisiune. Nu acum, poate la toamnă. La toamnă, of, va fi mai greu, dar nu pot rata așa o ocazie. Instructorul mă măsoară cu ochi critic. Ai mai pus mâna pe volan, până acum? Trage scaunul, să încapi. Nu intra în intersecție, dacă nu știi cine are prioritate. Când depășești, să vezi în retrovizor ce ai depășit. Asta e tot ce-mi amintesc din spusele lui. A, și șoapta prea sonoră către colegul lui. Ce naiba caută asta pe aici, cu burta la gură?
Iulia Vîși
Uneori drumurile sunt prea lungi pentru opriri. Mergea din inerție, cu ochii plini de furie, cu farurile de ceață aprinse și sticla de prosecco în dreapta. Plecase în fugă, fără să riposteze, cu o blană de nurcă și propria-i goliciune. Se asigura el să fie îmbrăcată în vânătăi. La final de abuz, ritualul era simplu. Conducea. Se oprea la stația în care artistul așteptă inspirația. Îi deschidea portiera și-l invita pe bancheta din spate. Îi asculta atingerea și poezia, întorcându-se acasă cu trădarea între dinți.
