Face 62,20 lei. Îmi pun ochelarii care-s la-ndemână, atârnați de gât cu un șnur roșu, deschid fermoarul de la poșetă și cotrobăi după portofel. Mi-e puțin jenă că țin casiera să mă aștepte. Cu coada ochiului văd că butonează deja pe telefon, așa că mă liniștesc. Îi întind o sută. Aveți cumva douăzeci de bani? Cum să nu, am întotdeauna un portmoneu pentru mărunțiș. Scotocesc iar în străfundurile poșetei. Trag de margini să văd mai bine, nici urmă de portmoneu. De data asta nu am, se pare că l-am uitat acasă.
Julia Sandu
Azi e ziua mea, iar profeția unei prăjituri cu răvaș mă îndreaptã către o camerã în care practic este viața mea într-o paradă de obiecte. De la trusoul de botez de bebelușă, primii cercei făcuți din moneda de argint a lui bunu' Lazãr pânã la voalul miresei, tocuri tocite și un poster înrămat cu chipul lui Alain Delon din Plein Soleil, prima dragoste adolescentină. Hop-așa, azi ochii mei se uită stânjeniți către raftul cu borcanul cu alifii de reumă iar mâine sigur dau muzica mai încet să văd sã parchez mai bine.
Gheorghiță Mircea
Goguță Bozan era macaragiul Oțelăriei, încărca fierul vechi. Goguță era autodidact, între două șarje citea. Trecut prin Critica Rațiunii Pure și Fenomenologie, nu i-a fost dificilă nici Relativitatea. Mediocrii nu au înțeles de ce aduna cu electromagnetul lui fierul vechi într-o piramidă uriașă asupra căreia se plasa cu cabina. Știa că Timpul trece mai încet în apropierea maselor mari. Dar Goguță se temea, din ziua pensionării avea să îmbătrânească. Plecă în excursie în Egipt și la Marile Piramide Goguță dispăru.
