Azi cobor în pivniță. Acolo păstrez obiectele care-mi plac, dar de care nu mai am neapărat nevoie. Sunt curioasă ce-a mai rămas. N-am mai fost din ziua aceea în care m-ai părăsit brusc, fără vreun cuvânt, mai bine așa, cuvintele tale îmi făceau mai mult rău. Mahalaua a bârfit o vreme, apoi te-au uitat. Mai știi, îți spusesem să repari chepengul pentru că nu se mai poate deschide din interior și poți scăpa sticla de vin. Nu m-ai ascultat, ca de-obicei. Frumos mi-au trecut mai bine de 30 de ani de-atunci.
Titela Durnea
Eram opt în gașcă, eu fiind cea mai invidiată. Frumoasă, rebelă din născare, purtam fuste mini și-mi vopseam părul verde pădure. Populară, cu ochii mari de-un albastru smarald, cuceream tot. Rar scoteam flăcări, doar când eram agasată. În rest, dărnicia întruchipată. Cu timpul cei din jur au început să profite. La primul, am oftat ridului adânc lăsat pe suflet. Apoi s-au înmulțit, sute, miliarde. Privesc spre Venus. Zâmbește infatuat. Bătrâna din oglindă îmi șoptește stins: Terra, nu e vina ta.
Georgiana Gabriela Fodor
Pe bunica au dus-o la groapa în vaietele verișoarelor pe care le învățase temeinic din timpul vieții cum să o jelească. Tata mi-a spus pe buza gropii: vezi ce e omul? Am aruncat o mână de pământ și am plecat la braț spre casă. Acum arunc o mână de pământ jilav, e primăvară și îi spun lui tata să te ierte Dumnezeu, atât e omul, vezi? Am plecat spre casă și pe drum am îmbătrânit. Cât lumea sunt. Poarta a rămas goală. Aștept să cresc în umbra visurilor. Îmi țin copilul de mână strâns. Atât suntem.
