a început ca oricare alta. Peste noapte albisem. Îmi stătea bine. Am plecat repede, dar am obosit și m-am așezat pe o bancă. Păcat că nu aveam și o carte. Nu-i nimic, îmi lipsesc și ochelarii pe care nu i-am cumpărat. Încă. Am zâmbit. Uitasem unde merg. Înseamnă că nu era urgență. Ziua în care am îmbătrânit am trecut pe lângă cimitir și nu m-am oprit. Mi-a dat o lacrimă. Am lăsat-o să curgă. Nu vă spun de ce. Eu știu. Ziua în care am îmbătrânit mi-am mângâiat ridurile și am făcut pace cu oglinda.
Corina Nina
Bulgării de pământ înghețat cad cu zgomot peste sicriul coborât în groapă. Ninge. Fulgi mari, strălucitori în lumina soarelui de decembrie, cu dinți, se așează în tăcere peste oameni. Hai să facem îngeri în zăpadă, tata. Preotul spune cu voce joasă rugăciunea de rămas bun. Îmi șterg lacrimile cu mănușile albe, împletite, pe care le-am găsit anul trecut sub brad. Nimeni nu ar trebui să moară de Crăciun. Zilele trecute eram încă un copil care-l aștepta pe Mos Crăciun. Azi sunt un om bătrân care-și îngroapă tatăl.
George Dometi
E ajunul Crăciunului. Am doișpe ani și o tolbă de vise de copil într-o garsonieră de 24 m² în care patru suflete ne ducem traiul. Vise spulberate ca oala de ciorbă azvârlită de perete de o femeie care îl vede pe Satan ce vrea să-i ia mințile. Primesc urlete, zbierete, zgârieturi, scuipați și blesteme de la cea care mi-a dat viață. O boală necruțătoare o face să vadă lucruri pe care nu le înțeleg pe deplin. Atunci sunt nevoit să devin adultul în casă. Să o îngrijesc și pe ea și pe ceilalți frați.
