La naștere îmi aruncau cu pământ și cu coroane de flori în întâmpinare. Doi condori dădeau rotocoale în jurul candelabrului din salon, iar un vultur negru ca un corb se plimba cu mâinile la spate sub pat. Șușoteau: ăsta nu mai îmbătrânește odată? Dar eu, din pântecele mamei le ziceam: nu e vreme de îmbătrânit, sunt atâtea de făcut înainte. Vorbeam deja șapte limbi necunoscute pe pământ. Necrofagele îmi ciuguleau carnea de sub unghii cu cioc de ibis. Atunci ursitoarele au înțeles că întârziaseră.
Ruxandra Comșa
Am devenit invizibilă. A sosit ziua, mi-am zis și-am făcut o colivă mare. Am împărțit foștilor iubiți. A fost revigorant. Unii păreau că mai au un pic. Și pa. Mi-am făcut ordine în viață. Rochiile scurte, decoltate, le-am schimbat pe haine de femeie bătrână, mi-am pus ochelari cu ramă de baga. Apoi m-am prezentat la ușa unui luxos azil. Bună ziua, poate seniorii doresc să li se citească. Mă ofer pro bono. Tocmai am moștenit un bătrânel simpatic. Mi-am cumpărat o a doua piele, strălucesc. La soare te poți uita.
Magdalena Daminescu
A fost una din cele mai fericite zile din viața mea. Am ținut în brațe primul nepot, într-un spital din NY. Devenisem bunică. Când asistenta a ieșit din sala de nașteri și s-a îndreptat spre mine am întins mâinile și ea mi-a dat copilul. I-am privit fața micuță și roșie, o căldură plăcută mi-a cuprins inima, iar lacrimi de fericire mi se scurgeau fără voie pe obraji. Mi s-au muiat picioarele și copleșită l-am pus în brațele tatălui. Singurul meu regret era că nu este și soțul meu prezent, bucuria ar fi fost deplină.
