Ana-Maria Butuza
Mocănița opri scrâșnind în valea, ca pe fundul unei oale, împrejmuită de păduri de brazi. Cu bocancii în picioare și vână de cățărătoare, luă la pas poteca ce ducea spre stâncile din inima muntelui. Când a bătut primul piton în piatră a știut că va răzbi până sus, unde vârful sfida bolta albastră. Acolo unde visele puteau prinde aripi și unde avea curajul să se simtă liberă. Cu muntele te naști în sânge, își aminti vorbele bunicului, și bătu următorul piton. Învață să îl respecți, nu să îl stăpânești.
Alina Ilie
Aștept să-mi spună că mă iubește, îmi doresc aceste cuvinte atât de simple, atât de grele, am nevoie de ele. Mă răsfață și mă alintă, dar nu articulează dorința mea nici în șoaptă, când nici aerul n-ar auzi, doar eu. Suntem la munte acum, ne-am plimbat, am râs, și mă uit la el cât de important este pentru mine. Cum stă ascuns în cartea lui și mustăcește simțindu-mi privirea. Îi sună telefonul, alo, da, ies puțin să vorbesc la telefon. Da, iubita, ce fac copiii, te iubesc. L-am auzit și am murit.
Sorin Rizeanu
Ș-om grăbit mieili așa pi tăcute. Da m-o sâmțâ o fătuc. Io fur, nu omor. I-am pus brișc la gât ș-am legat-o într-o hobaie. Da ce, n-oți cătat? Micu îl privi ponciș. Am cătat-o până-n Orșova. Da am zâs la un copchil la birt la Brad unde e pitită, dupe vreo lună. Vorba n-o ajuns. Lunganul îl privi hâd, pipăind jungherul. Ș-acu ce? Micu se preveli rău pi el șî-l brânci de sus în Cerna. Pi pietroaie, lunganul scheună cu crăcanili rupte. O să las vorbă la un copchil să vină să te cate, la birt la Bradu. Peste vreo lună.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2024, grupul are 12.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).