Era un tânăr cu un viitor promițător, nimic nu prevestea nenorocirea. În urma unui accident, la 18 ani și-a pierdut un picior, fapt care nu l-a îndepărtat de iubirea sa mare pentru munte. Așa, cu proteză, a început să urce și să tot urce. Și nu s-a mai oprit. Cu lentila sa magică el cuprindea toate măreția naturii. Ici o Floare de Colț, colo un Clopoțel. Până și Calea Lactee o prindea uneori, nu doar cu colțul ochiului, ci în toată minunăția ei. Era tavanul hotelului său de o mie de stele.
Ionuț Morariu
La munte am ucis un om. Asta-i toată povestea. Nu-mi pare rău, chiar dacă fiecare suflet e o planetă. Cu propria geografie. Și ai nevoie de hartă să-l descifrezi. Mortul are ape, dealuri și câmpii. Dar cei mai frumoși sunt munții. Pentru că la munte până și moartea neînsemnată a unui om neînsemnat capătă dimensiuni urieșești și fiecare suflet e o planetă. Am ucis un om. M-am spânzurat de-un vârf de brad. Și ca orice om am vomitat cuvinte finale, ultime și supreme. La sfârșit muntele a venit la Mahomed.
Marian Bircea
Era prietenul meu, student eminent, biospeolog, marea speranță a României la alpinism. Pornise corect echipat în Ajun dinspre Gilău spre casă. Zăpada mare. De la Iara a dispărut. A doua zi, pe ninsoare, am pornit în căutarea lui. L-am găsit sub un brad acoperit cu cetini, cu un zâmbet frumos pe față, aproape de Buru. De câte ori văd turiști motorizați, prost echipați sau teribiliști ce scriu recenzii tâmpe îmi aduc aminte de el. Muntele nu pedepsește pe nimeni, dar categoric nu iartă lipsa de respect, inconștiența.
