20.01.2024
Arthur Ianoși
Mâna îi atârna inertă în afara ciubărului încă aburind. Observă lipsa inelarului și sângele care picura din locul unde-ar fi trebuit să fie. Pe marmura albă cioburile de cristal aveau o strălucire aparte. Talpa pantofului îi deveni lipicioasă când se aplecă să vadă fața victimei. Bunătate de șampanie irosită, își zise. Ninsese proaspăt și nu observase nicio urmă în jurul cabanei. Criminalul e încă înăuntru. Nu apucă să-și termine gândul că moarta îi ceru un prosop. Apoi bălmăji ceva despre mașina de tocat.

Cristian Nedelcu
Urcam, urcam și iar urcam. Drumul șerpuia prin pădure și noi gâfâiam ca hipopotamii pe secetă. La un moment dat ne-am oprit. Cred că ne-am rătăcit, a zis tipul cu ochelari. Crezi? l-a întrebat sarcastic tipul cu joben. Ce mama dracului? Cine merge pe munte purtând joben? am întrebat în gând. N-am apucat să răspund, că l-am auzit pe tipul fără geacă, urlând: Lupiii. Tipul și-a luat jobenul, a scos un iepure din el, lupii s-au repezit să-l înhațe și noi ne-am întors la cabană. Cum ajung la București îmi cumpăr joben.

Diana Cornea
Se spune că muntele este dragonul Kao. Pufnește pe nări și stele se desprind de cer. Din când în când se aude un fluier. Doine calde se revarsă atunci pe văi și primăvara oftează încă amorțită. Brândușe dolofane pocnesc din corsete mov sau lila. Fire de iarbă ridică omătul ca pe-o pălărie și auzi un chicotit vesel de bună dimineața. Pârâiele saltă printre pietre, iar cerbii își scarpină coroana de trunchiuri bătrâne. Vântul e cald și frunzele cântă. Dragonul picotește. Când îi cresc ciuperci pe nas strănută. Ninge.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2024, grupul are 12.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus