20.01.2024
Elena Fermuș
I-am spus clar, băi, eu m-am săturat să patinez pe gresia din baie. Hai naibii la munte. Pe pârtie, elegant, cu celofanu'. Titan ice. Mai aveam de făcut câțiva km. Doi gabori ne-au oprit din drum. Crivățul s-a pus pe suflat. În etilotest. A, uitasem, așa ne alintăm noi, Crivățul și Furtuna. Fenomene. Așadar, după ce-a suflat în vuvuzela aia toată esența de rom, iubitul meu s-a închinat și m-a strigat. Furtuno, viens ici. Nu știu ce-or fi înțeles ăia doi, Pic și Poc, că mă priveau ca pe-o zeiță. Și eu scuipam semințe. De scandal.

Ioana Bostan
Hai că poți. Juma de oră. Vezi stânca aia. Care. Uite-acolo și bradul ăla strâmb și niște rădăcini care spânzură. Și ce. Acolo e. În treijde minute ne odihnim. La cabană au bere și halim ceva. Poți. Pot pe mă-sa. Când crezi că nu mai poți, mai poți încă puțin. O auzi și pe mă-sa, cocoțată pe un bolovan la 20 de metri în fața lui, se dădea cu ruj să-și facă un selfie. Un moș cu barba lungă și părul vâlvoi trecu pe lângă ei și-i salută. Drum bun, copii. Mamăăăă, uite-l pe Einstein. Sir, sir, can we make a selfie.

Nicolae Popescu
După două ore de urcuș, Tincuța și Mbombo ajung într-o poieniță. Soare, ciripit de mierle, susur de pârâu. Tincuța pune rucsacul jos. Privirea ei îmbrățișează alene șlițul lui Mbombo. El simte pericolul în aerul tare de munte: Domn Pricop spus la mine că sex doar după căsătorie. Altfel, taie la mine. Telefonul Tincuței zbârnâie scurt. Hm, e tata, simplă coincidență. I-auzi ce zice: sper ca excursia asta să fie doar pentru cunoașterea frumuseților patriei. Cu o mișcare iute, Tincuța aruncă telefonul în pârâu.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2024, grupul are 12.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus