Bătrânul se opri pentru a-și trage răsuflarea. Poteca urca de acum molcom. Undeva printre ramuri se zărea piscul. Trecuse cu bine peste stânci prăvălite, povârnișuri aspre, șuvoaie repezi de ape, pasuri de-o palmă. Se simțea tot mai obosit, iar culmea îi sticlea în ochi ca o poartă. Ajuns sus privi împrejur. Nu simțea nicio împlinire, era doar deasupra tuturor și atât. Se cufundă în iarbă și privi cerul. Îi auzea pe alții venind dinapoi. Îl simți pe primul călcându-l pe braț. Al doilea pe tibie.
Horațiu Dudău
Nu are decât un disc cu el. Intră ultimul în cabană, după ei doi și ea. Becul pâlpâie o lumină bolnavă de Parkinson. Ei doi urcă direct în dormitor, lăsând ușa să zdrobească liniștea de jos. Ea se așază în fotoliul cariat și privește focul din vatră. El aduce lemne. Încearcă să zâmbească, ghicindu-i indiferența din ochi. De sus se aud ei doi râzând a dragoste. Atunci ea devine mai tristă ca de obicei. El știe de ce. Îi oferă un pahar de vin și lasă discul de vinil să învârtă soarta unei nopți.
Titela Durnea
Mi-a turuit despre câte-n lună și-n stele, parându-mi cu dibăcie școlită nebuloasele. Ședințele de coaching culminau invariabil cu clișeul: nu contează destinația, călătoria face diferența. Adopt tactica lui frate-miu. Zic ca ea și acționez ca mine. Gâfâi, transpir, îi împing pe toți din cale, urc doar pe cărări bătătorite, urmărind cu ochi de vultur să nu deviez de la traseul marcat. Ajung sus. Primul. Teoria ei: big bulshit. Cum se vede de-acolo, nu se compară cu nimic. Un singur aspect am neglijat: să mă asigur.
