Cică dacă pășești peste piatra aceea verzuie, când umbra crucii cade pe ea, vei avea o bucurie, până în asfințit. Mi-am grăbit urcușul, ca să prind momentul. L-am prins, dar am renunțat la poza tradițională de pe vârf, ca să ajung la timp acasă. Am ajuns. Pe terasă mă aștepta un coș cu o bucată de pastramă, câteva ouă, o juma' de țuică și-un bilețel: Saveț poftă Nea Grigore. O fi fost prima rată la împrumutul pe care i l-am dat vecinului, acum 7 ani, ca să-și ia un cal? Oricum, bucurie am avut, că mi-era cam foame.
Iulia Biro
Din ziua cu accidentul își aduce aminte doar o parte. Știe cum au plecat toți, cum prima bucată a traseului nu le-a pus nicio problemă, ca apoi să le iasă ochii la un urcuș abrupt. Simte și acum lanțul de care se ținea pe poteca aia cu hăul în dreapta, care tocmai se termina într-o poiană, când a văzut ceva ce l-a făcut să uite unde era. N-a mai fost atent și gata, când s-a trezit avea deja picioarele amputate. Mirarea de atunci este acum obsesie: cum ajunsese o balegă de vacă la capătul de sus al potecii ăleia?
Corina Nina
Tata m-a învățat să citesc înainte de a merge la școală. Apoi mi-a făcut abonament la bibliotecă, pentru a-mi arăta lumea. Și pentru a se scuza că nu poate să mă trimită în tabără la munte. Banii îi investise în recolta de vin, fusese un an deosebit. Mi-a spus să caut, sunt scriitori care au descris muntele mai frumos decât este el în realitate. Când am văzut Everestul, mulți ani mai târziu, mi-am dat seama că nu citisem suficient. Era cel mai frumos lucru din lumea mea de copil crescut printre munți de cărți.
