Vlad Mușat
Fiind prieten cu proful de Geografie, am prins un loc în excursia cu cei de clasa a V-a. Am urcat câteva ore, apoi am găsit un loc de campat. La un moment dat, o fată și un băiat, ambii îmbrăcați cu hanorace cu logoul NASA, s-au apropiat. Din vorbă în vorbă, le-am turnat puțină țuică și i-am avertizat că sunt în vizorul extratereștrilor. E o poveste pe care o repet în astfel de excursii. Dimineață, băiatul m-a trezit. Neila, sora mea, a dispărut. Uite. Logoul hanoracului fusese decupat, semn că planul funcționa.
Georgiana Gabriela Fodor
Ajunsesem la cabană, eram 13. Treisprezece curajoși echipați de escaladarea muntelui Narativ de Sare. Am făcut focul. Așezați în cerc, toți treisprezece am ales regulamentul și am început. Câte o poveste de lemn, una de piatră, una de metal. Doisprezece am respectat firul muntelui, al treisprezecelea s-a aruncat fulgerător în foc. Am sărit ca arși să îl scoatem, dar din el a ieșit un fum negru. Prin spirala de scântei, ne-am trezit la poalele muntelui. Devenisem acum personajele unei narațiuni întemeietoare.
Fabiola Stoi
Și ce munte. Regele munților. Un optmiar se înălța înaintea lor. Știrile anunțau că au atacat masivul pe versantul de est, cel mai dur. Dar nu era un atac, ci o vizită pe tărâmul legendar. Au urcat fără șerpași și fără oxigen. Nivel după nivel, zile de ascensiune, cu corzi și pioleți lăsați în urmă ca firmituri de speranță. În vârf, steagul luci în soare, bătut de un vânt neașteptat de cald. Se spune că dacă e soare sus, muntele și-a luat ofranda. Pe versantul accesibil, o altă echipă căzu sub gloanțele gherilei.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2024, grupul are 12.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).