Era pustiu la ora aceea. Barmanul îi aduse un rachiu și îi ură Crăciun fericit. Rămase tăcut, aplecat. Tresări doar când i se păru că aude vocea nervoasă a fiică-si. Ridică privirea și-și recunoscu nepoata. Ochii îi luciră. Vrei să te joci cu barba moșului? Fetița i se așeză pe genunchi. Bătrânul o mângâie pe păr, pe obraji, apoi își coborî mâna ca să o strângă în brațe, cum nu o mai făcuse de 2 ani, de când fiică-sa îl aruncase în stradă. Când o auzi pe femeie urlând, deja nu mai conta. Miracolul lui se-ntâmplase.
Roxana Catana Tarhon
Iarna lui Grigore Crăciun începea în august. Poate pentru că era bătrân, avea burtă mare și barbă lungă și albă. Toți copiii din cartier îi puneau în cutia poștală scrisori cu dorințele de Sărbători. Nu se știe cum, dar zvonul că Moșul stă în Tei s-a răspândit repede, așa că domnului Crăciun au început să-i vină mesaje de peste tot. Poștașul era cel mai nefericit: îi ducea zilnic saci întregi de scrisori. Da' lui nea Griguță îi plăcea; ore-n șir citea, corecta și nota. În definitiv, fusese prof de română 30 de ani.
Titela Durnea
Geamul întredeschis, perdeaua trasă, felia de pâine cu margarină pe care trona o muscă fericită, erau semne că-i acasă. Doar sunetul crescendo al telefonului, ce revenea cu îndărătnicie din 5 în 5 minute, îți dădea de gândit. Peste ocean, Irina frământa receptorul: Hai tată. Ridică. Am vorbit cu tanti Geta. Îți aduce sarmale. Ți-am trimis bani. Să faci căldură, să-ți iei tot ce ai nevoie. Lângă masă, doi ochi blânzi își priveau cu uimire chipul neras, trupul inert, cândva tânăr. Crăciunul ăsta vom fi împreună, Ană.
