Poveste de Crăciun. Moș Crăciun a venit la serbarea de la grădiniță. Când mi-a dat cadoul și am văzut că îi lipsesc trei degete de la mâna dreaptă, am început să plâng. I-am spus fratelui meu și el, fără să stea pe gânduri, mi-a zis că Rudolf i le-a mâncat. Am fost șocat. De parcă situația nu era destul de ciudată, trei săptămâni mai târziu, pe când eram la cumpărături cu ai mei, am sesizat că domnul Aurel, măcelarul, avea același handicap ca Moșul. M-am uitat atent și am început să plâng. Am devenit vegetarian.
Carmen Tot
Nu știu cum își potrivesc ceasul ciobanii care coboară din munți, dar în fiecare an, în Ajun, turmele încep să curgă prin sat, tata iese la poartă cu țuică fiartă și colaci și se bucură ca un copil: de unde veniți, oameni buni? Și ciobanii se opresc și vorbesc cu glas domol, cum ar descrie facerea lumii. Oile stau, iar măgarii cu saricile pline privesc lumina din geamul nostru, ca și cum ar fi singura de pe pământ. Bătrâne, îi șoptesc eu timpului dumnezeiesc de lung dintr-o dată, bătrâne, iar ai fost bun cu mine.
Amalia Melnic
Era așa-zis scriitor. Încânta cu rime, catrene și alte ficțiuni. În ciorba de cuvinte, nu suporta Crăciunul, i se părea prea superficial, prea comercial. Printre fuga de cumpărături, mâncare, false cadouri, false zâmbete. Își propusese anul acesta să celebreze Yule, cel puțin păgânii erau mai credibili în sărbătorirea iernii. Așa că își propusese să așterne pe hârtie o poveste despre Zeița Iarnă, în care îmbătrânita, rămăsese chelită de zăpadă și farmec. Poate o să-i iasă de un premiu literar la anu'.
