Războinicul din mine își așază pentru prima dată-n viață ochelarii pe nas și începe masacrul. Pui, morcovi, castraveți murați, cartofi fierți. Fără milă. După o oră, toate zac într-o salata de boeuf, una peste alta. Dezastrul din bucătărie e enorm. Bolul pare un cimitir pentru legume cu carne. O maioneză se așterne peste, aducând liniștea. Obosit, îmi caut prin barbă rămășițe. Am și gustat, recunosc. Așa e la război. Trebuie să-ți placă. Aia mică zice că avem salată minecraft. Nu înțeleg și mă întreb de ce.
Gheorghiță Mircea
A nins. Iau plasele și chem un taxi. De obicei le las la poartă, le ia soră-mea. Azi trebuie să intru, am cadourile și vreau să o văd cum e. E Mircea, mamă. A, da. Uite mamă, am adus prăjituri. Bine, Nelule. Mulțumesc. Nelu e fratele ei, e mort. Tot demență. E Mircea, mamă. Da, bine. Ai dat telefon? Spune că umblă oameni răi. Tu ești, Nelule, ce barbă ai. Trebuia să mă bărbieresc, dar cred că tot degeaba. Vor să fure fata, să nu îi lași. Ce barbă ai, albă. Cine ești? Pleacă, am chemat poliția. Plec, afară e iarnă.
Monica Aldea
Petrache-i mai bătrân ca vremea. În satul uitat de lume, oamenii s-au împuținat. De 10 ani moșul i-a însemnat pe un răboj pe cei de-același leat. Când Domnul îi cheamă la El, mai șterge câte unul de pe listă. E Ajunul și pe tăblia veche a mai rămas doar un nume. Își adună puterile. Trebuie să ajungă la casele răzlețe din vale. Copiii îl așteaptă cu daruri. Urcă sacul pe umeri. Înainte de a ieși pe ușă, își face cruce și taie ultimul nume. Va duce pentru ultima dată cadourile. Așa a fost rânduit.
