Acum poartă fiecare, în reflexie, amintirea celuilalt,
Tânjind după încă o atingere.
În aproape toate cosmogoniile, apa e unul din elementele primordiale. A participat dintru început la frământarea aluatului lumii în care trăim. Cumva, cam pe când "s-a născut" timpul, apa și-a început curgerea, modelând continuu clepsidra ce-o ține captivă.
Asemănarea apei cu nisipul dintr-o clepsidră nu e întâmplătoare, căci după unele teorii, cantitatea de apă existentă pe Pământ, în toate formele ei, e aceeași ca la începutul timpului. Iar rotirea Pământului-clepsidră o face să curgă între cer și Pământ, măsură a timpului și-a anotimpurilor.
Când ești copil, timpul nu există pentru tine, totul trebuie să se petreacă "acum". În schimb, apa există și exercită o atracție incredibilă pentru copii...și pentru cei care își mai aud copilul din ei strigând bucuros și năvălind în prima baltă rămasă după ploaie.
Eu, de când mă știu, am "testat" toate apele ce mi-au ieșit în cale. Iar după ce am apucat pe calea fotografiei, am luat mostre, analogice sau digitale, din toate formele în care am găsit - sau m-a găsit - apa.
În povestea mea, de o parte e apa, iar de cealaltă e fotografia. Timpul e la mijloc. În timp ce apa măsoară într-un fel curgerea timpului, fotografia, luând doar câte o mostră ici-colo, îl eșantionează.
Apa culege povești de peste tot și, în curgerea ei, le scrie pe toate materialele care-i ies în cale. Unele povești pot fi "citite" și după câteva sute sau mii de ani. Altele dispar după doar un sezon, dar apar din nou sezonul următor, poate cu aceleași personaje, dar în alte costume. Iar unele sunt șoapte efemere, pe care le auzi doar dacă ești cu "urechea" deschisă la momentul și locul potrivit.
Fotografia adună fărâme de timp încercând să refacă din ele povești luate deja de apele vremurilor. Fotografiind apa, poți prinde câteodată poveștile pe care ea le curge ușor sau tumultuos pe firul văilor sau le reflectă liniștit în lacurile de la umbra vreunui munte.
Astfel, apa poate ajunge să fie ea personajul principal al unei fotografii, ca un actor care devine el însuși povestea pe care o spune, pironindu-te cu niște ochi adânci în culori din cele mai diverse.
Alteori, ea e doar un canvas pe care sunt zugrăvite poveștile altora. Sau poate fi reflector, oglindă și chiar personaj secundar, de un altruism impecabil, în spectacolul altei minuni a creației.
Probabil că și eu asemenea, având clepsidra trupului plină cu apă, pe care o întorc cu fiecare pas pe Cărare, sunt cărăuș al istorisirilor de-o viață, picurându-mi povestea, fotografie cu fotografie, în ochiul privitorului.
Aqua Perennis ar fi primul capitol al poveștii pe care am început "s-o scriu" aici: https://www.mirceamuntean.com/My-Quest
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
