Eram în gară. O fetiță tristă, cu hainele ponosite, mi-a întins un carton și m-a rugat să-i scriu pe el, O CAUT PE MAMA. Deși mă grăbeam, i-am scris. Apoi am tot văzut-o. Și-a doua zi, și-a noua. Nimeni n-o lua în seamă. Cine naiba mai avea timp și de alte tristeți? I-am privit trăsăturile. Clar s-a născut din părinți frumoși la chip. Atât. Și am luat-o cu mine. Nimeni nu a-ntrebat de ea vreodată. Au trecut de atunci 20 de ani. Azi are propria fundație și ajută copiii străzii. Iar mie îmi scrie în fiece zi, pe fiece carton, EȘTI CAMPIOANA MEA.
Ionuț Morariu
Era elev la seminar când a căzut în patima malahiei. S-a lepădat de scârbavnica pornire abia după hirotonire doar ca să o înlocuiască cu alta și mai putregăioasă: preacurvia. Timpul i-a albit părul și i-a înmuiat cerbicia. Dar tolba păcatelor nu s-a făcut mai ușoară. S-au înghesuit în ea simonia și pizma și iubirea de arginți. Când a venit clipa întronizării iar fiii omului i-au sărutat dreapta ca unui Preafericit n-a fost deloc surprins. Înțelesese că, în depravare sau virtute, Dumnezeu iubește campionii.
Gheorghiță Mircea
De nenorocită vreme ai parte în noiembrie târziu dacă te aventurezi în Cumbria. Rămas în pană lângă Royston Vasey, rebegit de vânt și ploaie, am bătut la ușa a ceea ce se numea magazin local Liga Campionilor. Mi-au deschis cei doi soți, dintre care unul purta straie femeiești și zâmbetul lor dezvăluia două danturi praf. Eram flămând și tot ce conta era să mănânc și să mă odihnesc puțin. Știam că lucruri întunecate, pervertite și înfiorătoare se petrec în zonă, așa că i-am ucis iar ei i-am mâncat ficatul cu fasole.
