Păsărelele ciripesc, ghioceii răsar cu îndrăzneală, iubirea plutește în aer, eu sunt sub plapumă singură. Cobor din pat, fac un duș, mă-mbrac și ies. În fața blocului, doi tineri stau îmbrățișați. Îi ignor, merg mai departe. În autobuz, un cuplu se sărută pasional. Mă uit în altă parte. Oare eu o să mai trăiesc așa ceva vreodată? Lângă un copac, doi câini se-mperechează. Ajuungee. Încep să alerg prin parc, mă așez pe o bancă, iau telefonul și-mi fac cont pe tinder. Un bărbat, pe o altă bancă, face același lucru.
Cecilia Fofiu
Mâinile mici ale bunicii apucă gingaș orice. Batista, pe noi, ori un măr. Aceste mânuțe mi-au întins de mărțișor un cadou într-un șervet, cu scuza că ambalajul original s-a prăpădit. O stea cât palma, cu tricolorul, inscripționată fruntaș în întrecere, cu îndemnul să o ascund, să nu o râdă lumea. Apoi povestea, ea a fost cea care a manevrat cu un pod rulant, un utilaj de multe tone spre depozit, fără a deranja o linie tehnologică și așa și-a aflat și sortitul, nu ca noi, pe Tinder. La serviciu, pe birou, am medalia.
Aurelian Țolescu
Prin anii '90, serviciul Tinder era asigurat de rude și apropiați. În primăvara lui '94 vine șeful meu la mine: Băi Țoli, tu mai stai mult așa, holtei, cu chestia aia, în pribegie? Hai că îți fac eu cunoștință cu o fată faină, numai bună de soție. Orgoliul meu a spus nu. Nici măcar nu am încercat. Au trecut anii, au fost mariaje, case, lucruri bune, sau mai puțin. Acum, după 30 de ani, am ajuns tot în pribegie, izmene pe călător și nu simt deloc nevoia să-mi fac cont pe un site de matrimoniale.
