Soarele asfinți a unsprezecea oară, dar padișahul nici acum nu privi înspre harem, ci, ca și ieri, ceru să se arate povestitoarea străină. Își amintea obsesiv cuvintele ei: niciodată ultimul văl nu va cădea, cât ea nu va vrea. Și asta îi rodea inima, precum un cariu lemnul, iar el nu putea fi un războinic slab. Dezbrăcați-o, le ceru aspru servitorilor, iar ea știu că nu se poate opune și îl privi în ochi până la capăt. Abia acum padișahul înțelese adevărul vorbelor ei și mai înțelese că prima bătălie o pierduse.
Siranuș Hakobian
În prima noapte nu te-am lăsat deloc să dormi. Nu mă săturam să-ți privesc degetele lungi și gurița bosumflată. Mi-ar fi plăcut să stai cu ochii cenușii deschiși, dar mă mulțumeam să-ți mângâi omoplatul minuscul și să-ți miros pielea trandafirie. Cred că ai vrut să te răzbuni, pentru că în următoarele nopți nu m-ai lăsat să închid un ochi și cu o forță nebănuită m-ai obligat să mă plimb kilometri prin camera noastră. În a douăsprezecea noapte nu am mai rezistat și ți-am oferit prima mare amăgire: o suzetă.
Dan Banu
Bărbatul avea o neliniște mare, marea fiind mărginită de un nisip strălucitor ca stelele. O scoică în formă de Lună era înfiptă în vârful unui castel. Fata a prins Luna de-un colț. Aprinsă, Luna a ars îndelung, ca un felinar cu vise. În prima noapte, marea a scos un fluier și a început să cânte în ritmul flăcărilor. În a doua, valurile-mioare au prins a dansa. Apoi, tot mai multe mioare li s-au alăturat. În a douăsprezecea, când ciobănița a urcat cu turma sa la cer, a rămas în urmă doar liniște.
