În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Muzica e viața mea și Printre străini - toate textele aici.
*
Concluzia principală, după ce am citit cele două calupuri propuse, este că sunt teme care generează mai ușor povești și teme la care inspirația se lasă mai greu sedusă. Indiferent de natura temelor, calitatea scrisului este la un nivel ridicat iar granița dintre textele selectate și cele rămase în pluton a fost una subțire.În continuare, micro-prozele care mi-au atras atenția și, cu caractere italice, motivul pentru care au făcut-o:
Publicabile:
Muzica e viața mea
Alex Caragian
Nu-i înțeleg pe cei cu frică de moarte. Nicicând nu m-am simțit mai plin de vlagă ca de 2 ani de când am murit. E adevărat, e-nghesuială-ntre scânduri, dar sunt deja înțepenit și nici nu plătesc chirie. Am o amică, mă vizitează săptămânal. E necrofilă. Zice că moartea e viața ei. O relaxează să petreacă timp cu mine. Când mă vede spune că-i amintesc de tată-său. Juca teatru. Și pe el tot ea l-a omorât, știți, pe sub pământ vorba umblă ca morții: repede. Nu mai udați florile alea că mă ia răceala.
Am apreciat imaginația și jocurile de cuvinte plus modul cum reușește să creioneze două personaje vii (:)) într-un spațiu atât de mic. În plus, m-a surprins plăcut și finalul, felicitări!
Muzica e viața mea
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Fluturi roiesc în stomac, se apropie ora, urc timid pe scenă, colega de alături surâde complice, îmi aranjez papionul, o mână prinde arcușul, cealaltă mângâie corzile, pornim la un semn, sunetele se preling fermecate, ochii urmăresc bagheta argintie, suntem un trup cu o mie de brațe, o doamnă din primul rând lăcrimează, ritmul inundă sala, face pereții să vibreze, se izbește de cupola înaltă, aplauze, zâmbete, îmbrățișări. Toate acestea n-au existat. A existat doar o iarnă geroasă. În care mama a vândut vioara.
Foarte bună construcția, în care se justifică inclusiv toate șabloanele folosite în prima parte. Finalul este cel care salvează, prin direcția inedită, o proză care ar fi fost, altminteri, una șablonard-cuminte.
Muzica e viața mea
Carmen Tot
Doamnă Pisică de Cheshire, poți, te rog, în timp ce plutești spre casă, să lași acest plic Pălărierului? E ora lui de ceai și sigur îl găsești în atelier. Dar, se interesă pisica de Cheshire, ce i-ai scris acolo, Alice, de e atât de voluminos plicul? Nu i-am scris nimic. I-am cântat ceva. Și dacă, aruncă într-o doară pisica de Cheshire, zâmbind viclean, se dezlipește puțin plicul pe drum și aude și altcineva? Nu te preocupa de asta, râse ușurată Alice, n-are ce auzi. Cântecul e doar pentru urechile Pălărierului.
Excelentă rescriere a poveștii lui Lewis Carroll, plină de imaginație. Acest punct forte este dublat de un final pe măsură, felicitări!
Speranțe:
Muzica e viața mea
Elena Fermuș
Studenții își dau coate. Cât sânge rece. Dar profesorul nu începe fără. Muzica e viața mea, spune el, apoi dezvelește cadavrele celor două. Cândva a fost și a lor. Numele primei e Gilda, femeie de afaceri. Se juca cu banii. Cealaltă e Mara, o nefericită. Cerșea în gară. Ambelor le face disecția cu un calm desăvârșit. La final flutură în fața studenților două inimi. Care e a Gildei? Nu se mai știe. La fel va fi și-n cabinet, dragilor. Asta e prima lecție. Pentru voi nu există om bogat, om sărac. Doar pacient. Aceeași muzică pentru toți.
Am apreciat firul narativ, modul cum ai ales să spui povestea cred însă că îi scade din valoare. Ritmul sacadat fragmentează inutil, putea fi folosit dacă doreai să imprimi o anumită dinamică, dar nu e cazul aici. Rescrisă fără atâtea întreruperi de punctuație cred că ar avea de câștigat.
Printre străini
Laura Stanciu
Mi-e frică de cuțite. Am nimerit lângă zece rânduri de zimți doar din cauza ei. M-a șters cu șervetul și m-a pus aiurea. Acum e seară, dar dacă ăla mic o avea poftă de înghețată, va deschide sertarul și mă va vedea. Altfel nu pot scăpa din organizatorul ăsta de tacâmuri. O noapte printre brute îmi trebuia mie? Surorile mele nu mă strigă, mamele noastre nici nu știu în ce situație mă aflu. Dacă nu am noroc deloc, mă vor găsi abia la micul dejun. Ce n-aș da să aud Vreau o linguriță de miere, mama.
Bună ideea, n-am înțeles însă ce pericol îl păștea dacă petrecea "o noapte printre brute", în ce anume se transforma, dacă se transforma, până dimineața. Faptul că e doar speriat, dacă nu există un pericol iminent, ține textul în zona călduță a prozei cu potențial. Pericolul real e cel care modifică planurile.
Printre străini
Monica Bologa
Nu cunosc o boabă de italiană, dar, ca să fac curat în biroul avocatului, nu am nevoie de multe cuvinte. Acum, de exemplu, îmi trebuie o mătură și n-o găsesc nicăieri. Intru rapid pe google și aflu că la mătură se spune scopa. Bat la ușa biroului și îi spun hotărâtă: Voglio scopare. Avocatul mă duce pe canapea și începe să mă iubească ca un nebun. Italienii ăștia, auzisem eu că-s pasionali. Apoi am aflat că scopare înseamnă că vreau să mă fut. Spazzare, scopare, ce mai contează, fericiți să fim.
Bine scrisă, cu ritm, atmosferă, e stricată de partea a doua în care migrează spre zona "bancului". Prea explicit finalul, e veriga slabă a prozei.